Bucureștiul a intrat în atenția jurnaliștilor The Times, care în ediția de weekend au făcut o analiză a orașului și au ajuns la concluzia că merită vizitat.
“În trecut, capitala României a avut o reputație proastă – cunoscută atât pentru traficul prost, cât și pentru blocurile din beton – dar în ultimul deceniu a scăpat de cătușele din epoca sovietică și a ajuns să rivalizeze chiar și cu Praga și Budapesta”, încept jurnaliștii de la The Times materialul.
Ei spun că barurile animate în aer liber și cafenelele pentru hipsteri abundă acum, iar aici lucrează bucătari români renumiți. Jurnaliștii îl dau exemplu pe bucătarul Alex Petricean, care a lucrat și în restauratul Noma din Copenhaga, care a fost numit cel mai bun restaurant din lume în mai mulți ani, dar care s-a întors în țară pentru a deschide un restaurant.
“Și în ciuda eforturilor fostului dictator al țării, Nicolae Ceaușescu de a distruge cu buldozerul clădiri vechi de secole, este posibil să mai găsești din strălucirea fostei glorii a Capitalei prin venerabulele muzee și vile”, se precizează în material.
Acum, în zilele noastre, spun ei, Bucureștiul este unul dintre cele mai accesibile city break-uri din Europa, “iar acest lucru, combinat cu zborurile zilnice din Londra și cu o nouă rută iminentă de două ori pe săptămână din Cardiff, înseamnă că acum este momentul perfect pentru a merge”, scriu jurnaliștii.
Ce să faci în București
The Times notează că cel mai bun mod de a vizita Bucureștiul este un tur pe jos. Ei spun că poți apela la un ghid local, care te va duce în punctele cheie și că poți vizita inclusiv balconul în care Ceaușescu și-a ținut ultimul discurs.
O altă recomadare a jurnaliștilor este și Văcărești, ”un cartier neterminat așezat pe o mlaștină recuperată care zăcea abandonat de la căderea regimului Ceaușescu”.
“Natura a înflorit de atunci și, datorită voluntarilor, acest parc natural de 450 de acri este acum o zonă umedă urbană protejată, unde veți găsi vidre, peste 180 de specii de păsări și un copac plantat de Regele Charles al III-lea”, precizează The Times.
Micii de Obor
Recomandările continuă cu Piața Obor, unde sunt precizați și celebri mici; Muzeul Național de Artă; Muzeul Național de Istorie Naturală Grigore Antipa, “un succes sigur pentru familii”; Muzeul Satului; zonele Tineretului și Floreasca, dar și Calea Victoriei sau Arcul de Trumf, despre care jurnaliștii spun că poate fi vizitat.
În privința restaurantelor recomandare se numără: Kaiamo, Bucătăria, Carul cu Bere, Zăganu, Biutiful Downtown și Casa Capșa.
Și în materie de cazări, jurnaliștii străini fac recomandări: Rembrandt Hotel, Villa Nobel sau Hotel Epoque.