Opinie de Octavian Badescu
Motto: “Exista ceva mai puternic decat toate armatele lumii, iar aceasta este o idee careia i-a sosit vremea.” (Victor Hugo)
Inflatia ca taxa suplimentara pe timp si ca metoda de decapitalizare si de realocare arbitrara de capital.
O viata. In medie cam 72 de ani. 850 de luni. 25.000 zile. 625.000 ore. 37.500.000 minute.
Astazi suntem intr-o perioada in care expansiunea monetara (inflatia) se accelereaza, coroborat cu dobanzile mici si cu restrictionarea participarii la viata economica. Prin urmare este momentul a fi reliefate cateva aspecte care impacteaza major si pe termen lung calitatea vietii oamenilor.
Ca sa fi cat mai explicit – daca muncesti intr-o zi 8 ore, castigi net (spre exemplu) 80 de Euro. Consumand pentru acoperirea nevoilor prezente 60 Euro si economisind 20, practic economisesti 2 ore din timpul muncit de tine, iti amani consumul pe care l-ai putea avea pentru aceste 2 ore – in speta, cantitatea de bunuri, servicii si timp discretionar, liber.
Intr-o lume ideala (sau normala?) – 10, 20 sau 30 de ani mai tarziu ar trebui ca sa iti permiti sa traiesti (din toate punctele de vedere si fara a face vreun efort) la acelasi nivel de trai (sau mai bine, datorita progresului si productivitatii sporite aferente) timp de 2 ore. Cu acei 20 de Euro. Datorita inflatiei – deci datorita cresterii masei monetare de catre stat prin intermediul sistemului bancar – vei trai la fel ca si cum ai fi muncit o singura ora sau numai 30 de minute, puterea de cumparare scazand.
Putini o realizeaza, dar cel mai valoros activ al omului este practic furat de catre “stat”, prin sistemul sau bancar, una dintre cele mai disimulate si agresive forme de atac ale politicului la adresa timpului limitat al oamenilor care au acces cu intarziere la banii noi generati din tastatura si fara acoperire, de catre aceleasi “state”, de catre sistemele lor bancare.
Din pacate, metoda fiind subtila, putini o observa, si mai putini o inteleg. Cei mai multi chiar cer tiparirea de bani si vad ca “solutie” ceva ce reprezinta de fapt “problema”.
Cat despre solutii identificate si apoi si implementate corect nu mai vorbim, iar implicit populatia nu se revolta pe aceasta tema nicaieri in lume, nici prin manifestatii si nici la alegeri. Aceasta tema decisiva pentru nivelul de trai, mai ales al celor productivi, este practic inexistenta in spatiul public, din multiple motive.
Cum ne aparam in fata acestor nedreptati? Cum ne aparam in fata incearcarilor permanente de limitare a resurselor ramase la dispozitia celor care le obtin cu mari riscuri si sacrificii?
Apararea ramane la nivel individual si aceasta consta in transformarea cat mai rapida a lichiditatilor in aur sau argint, mai ales in forma fizica, care pot servi si ele destul de bine obiectivului de tezaurizare, dar nu sunt mijloc oficial de plata.
Sau in active generatoare de cash, cu un anume randament superior uzurii si inflatiei, active care sa raspunda unei nevoi primare, achizitionate la o valoare inferioara celei de inlocuire.
Aici se desprind practic investitiile in active reale si virtuale – vorbim despre imobiliare si tehnologie, eventual de actiuni si obligatiuni – care, in masura in care populatia nu va scadea prea mult, vor pastra sau creste “valoarea”.
Insa aceasta nu reprezinta idealul, cererea creste practic artificial, iar preturile merg in sus fara o acoperire in “fundamente”; asa apar “bulele” si spargerile lor.
“Minutul Convertibil” ca activ suport pentru o unitate de stocare si transport in timp si spatiu a valorii. Moneda viitorului.
Statele tiparesc fizic sau din tastatura cantitati foarte mari de bani (pe care le aloca directionat in piata), fara nicio acoperire si la costuri infime.
Acest process este botezat elegant “quantitative easing”.
Coroborat cu sistemul bancar bazat pe rezerve fractionare, cu deficitele publice cvasi-generalizate si cvasi-permanente, cu alocarile arbitrare de capital generate de toate programele guvernamentale, nationale si continentale, de tot soiul de subventii mascate sau nu, cu dobanzile tinute artificial sub nivelul inflatiei pentru a favoriza statele datornice, cu supra-reglementarea si cu boicotarea sistemului concurential si a pietei libere, cu taierile de datorii denumite “restructurari” si cu tot felul de astfel de “retete” si “masuri pentru asigurarea stabilitatii financiare” ale unui politic care redenumeste “restrictia” ca si “protectie”– toate acestea saracesc pe cei cumpatati, care muncesc, care economisesc, care isi asuma riscuri investitionale din banii lor.
Toate distrug (probabil intentionat) independenta financiara a oamenilor neracordati la robinetele “publice”, la banii nou-intrati in piata, independenta si economiile celor multi, care ajung ultimii la banii cu care se inunda directionat piata, pervertindu-se mentalitati, sporind inegalitati si generand inechitati.
Inflatia erodeaza economiile si condamna la dependenta de stat, iar alianta strategica dintre politic si anumite companii mari favorizeaza concentrarea si ii afecteaza major pe cei independenti, pe antreprenorii mici si medii, pe angajatii lor, pe pensionari si – in general – pe consumatori.
Iar la momentul inevitabilei scadente, vor plati sub diferite forme – ca de obicei – doar aceia care au, pentru ca altii care vor putea sa plateasca nu exista.
Intrebarea fundamentala care se pune este aceasta: cum facem ca timpul economisit astazi sa valoreze tot atat din perspectiva puterii de cumparare si in viitor – aspiratia si motivatia permanenta a oricarui om?
Intreaga noastra viata tranzactionam de fapt “timp” versus “bani” sau invers. Iar pentru a deveni un instrument de plata relevant, o moneda trebuie in primul rand sa fie limitata in cantitate, sa aiba acoperire in active suport si sa aiba un grad suficient de acceptabilitate, un numar de utilizatori minim de ordinul zecilor de mii.
Iar raspunsul nu sta in monopulul actualului sistem financiar. Pentru a satisface aceasta cerere pentru sisteme autentice de pastrare a valorii este necesar a ne genera si sisteme alternative de facilitare eficienta a schimburilor de valoare, care sa poata functiona in paralel. E o mare nevoie pe piata de o modalitate eficienta de stocare si transport a valorii in timp si in spatiu, limitata in cantitate inca de la inceput, dar monedele “fiat” nu mai au de mult aceasta proprietate. De multe ori nu o au nici criptomonedele, in cazul celor mai multe existand o decuplare semnificativa si nesanatoasa intre pretul lor de piata si valoarea lor de inlocuire, costul de productie. “Seniorajul” – diferenta intre pretul de vanzare a monedei si costul sau de productie si distributie – este mult prea mare.
In masura in care realizam ca “timpul viitor” – minutele convertibile (cu acoperire in “cunoastere” si in “disponibilitate”) ale fiecarui individ, adica cele pentru care ar exista cerere solvabila (remunerabila), nu sunt mai multe de cca 10.000 (adica aproximativ timpul de lucru dintr-o luna calendaristica), putem estima un stoc total, la nivelul celor care accepta folosirea (preschimbarea de bunuri si servicii) acestui etalon.
In masura in care realizam si ca valoarea minutelor trecute ale indivizilor poate fi asimilata la nivelul activelor sale nete (tot ceea ce detine minus ceea ce datoreaza), putem avea teoretic un alt punct relevant de plecare.
In “cosul de marfa” (“commodity basket”) al acestei unitati digitale de stocare si transport a valorii (monede digitale) putem avea reprezentarile timpului trecut (activul net), precum si minutele “convertibile” din viitor. Asa numitele “rezerve mondiale de timp convertibil” vor putea fi doar cele generate de participarea indivizilor la economia care utilizeaza “minutul convertibil” ca acoperire pentru un mijloc paralel de schimb.
Creditul ar putea fi limitat doar la ceea ce are acoperire, iar ciclurile economice si hazardul ar lasa locul stabilitatii si predictibilitatii.
Participarea indivizilor la acest sistem economic ar fi validata doar prin detinerea de “unitate de stocare si transport a valorii” – moneda – achizitionata eventual la valoarea de inlocuire, diminuandu-se semnificativ catre zero “seniorajul”, adica profitul din emisiune – actualmente marcat de catre state pentru monedele fiat si de catre fondatori pentru criptomonede – minus costurile generate de eforturile de marketing si distributie pentru cresterea acceptabilitatii noii monede.
Aceasta moneda complementara poate reprezenta in viitor cea mai eficienta metoda de prezervare a valorii si de mijloc de plata chiar si la nivel mondial, iar oficializarea (acceptarea) acesteia incepand chiar din Romania ar putea reprezenta o oportunitate. Daca tot ne indreptam catre o moneda digitala, macar sa o facem bine de aceasta data.
___________________
Octavian Badescu are 46 de ani, EMBA, absolvent al ASE si al SNSPA.
Antreprenor in sectorul serviciilor si investitor preponderent in domeniul imobiliar, Octavian Badescu este actualmente (din 2017) International REALTOR (www.badescu.realestate) si proprietar al companiei de consultanta imobiliara Freedom Group (www.freedomgroup.ro), organizata ca societate pe actiuni si al proiectelor www.romanian.realestate si www.faracomision.ro. A fost desemnat in cadrul Galei Clubul Profesionistilor in Imobiliare (CPI) ca Brokerul Imobiliar al Anului 2018, nou intrat in piata.
Octavian Badescu si-a demarat cariera ca profesor la o scoala post-liceala de profil economic, sustinand timp de 3 ani cursuri de finante, marketing si management organizational.
Ulterior, de-a lungul timpului (2002 – 2017) Octavian Badescu a fost implicat ca fondator si manager in diferite proiecte antreprenoriale in sectorul serviciilor, in domenii precum cel de curierat, de cercetare de piata si de marketing direct, cele mai relevante fiind Sameday Courier si Retailplus Eastern Europe – companii la care si-a vandut ulterior participatiile catre Emag, respectiv catre o companie apartinand grupului Nielsen. A fost creator al produsului Lokko – o aplicatie mobila si un sistem de management al comenzilor – integrat la momentul exit-ului in Sameday Courier, produs care a obtinut premiul „Inovatia anului” in cadrul a doua gale – de e-commerce si de curierat.
Pentru o perioada a fost implicat in proiectul denumit generic “management privat la companii de stat” la Compania Nationala Posta Romana ca director al PrioriPost (2013), apoi ca membru in Consiliul de Administratie a SC Electrocentrale Bucuresti SA (2016).
In 2020 a candidat ca independent pentru pozitia de Primar General al Municipiului Bucuresti.
Sustinator entuziast al proprietatii private, al virtutiilor pietei libere si al libertatii in ansamblu, preocupat de implicare in evolutia societatii in general si de optimizarea gestionarii resurselor publice in particular, a publicat de-a lungul timpului peste 100 de articole – puncte de vedere pe teme imobiliare, antreprenoriale, manageriale, economice, sociale si politice si s-a implicat activ in diferite proiecte legate cu precadere de antreprenoriat si de formarea tinerilor, in parteneriat cu Fundatia „Romanian Business Leaders”.
Informatii suplimentare: www.badescu.ro/info
