Money.ro

Tinerii care înfiinţează firme primesc de la stat până la 10.000 euro

angajare, finanțare, Guvern, infiintare, investiție, microintreprinderi, profit, tineri

Programul de sprijinire a tinerilor întreprinzători a fost propus anul trecut de UDMR printr-un pachet de măsuri de relansare economică.

 

Tinerii care îndeplinesc condiţiile vor beneficia prin Agenţia pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii (AIPPIMM) de alocaţii financiare nerambursabile reprezentând cel mult 50%, dar nu mai mult de 10.000 de euro sau echivalentul în lei, din valoarea proiectului aferent planului de afaceri, pentru care se face dovada surselor de cofinanţare, conform proiectului de ordonanţă de urgenţă pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii tineri.

 

Alte facilităţi acordate debutanţilor în afaceri sunt scutirea de la plata contribuţiilor de asigurări sociale datorate de angajatori pentru veniturile aferente timpului lucrat de cel mult patru salariaţi, angajaţi pe durată nedeterminată.

 

„Această perioadă constituie stagiu de cotizare în sistemul public de pensii, iar pentru stabilirea şi calculul drepturilor prevăzute de Legea 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale se utilizează venitul brut realizat lunar, la care asiguratul datorează contribuţia individuală de asigurări sociale”, se menţionează în document.

 

Tinerii antreprenori vor mai beneficia de scutirea de la plata taxelor pentru operaţiunile efectuate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului şi, respectiv, de oficiile registrului comerţului de pe lângă tribunale şi vor primi consiliere şi sprijin de la oficiile teritoriale ale AIPPIMM.

 

De asemenea, aceştia vor primi garanţii de la Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii pentru creditele contractate în vederea realizării planurilor de afaceri acceptate de AIPPIMM, până la cel mult 80% din valoarea creditului solicitat, în limita sumei de 80.000 de euro.

 

Calitatea de microîntreprindere aparţinând întreprinzătorului debutant se pierde la data de 31 decembrie a anului în care se împlinesc trei ani de la data înregistrării firmei după trei ani şi dacă cifra de afaceri pe anul în curs a microîntreprinderii a atins echivalentul în lei al sumei de 500.000 euro.

 

În ceea ce priveşte obligaţiile întreprinzătorilor, aceştia trebuie să reinvestească anual 50% profitul realizat în anul fiscal precedent, să angajeze cu contract de muncă pe durată nedeterminată şi să menţină în activitate cel puţin doi salariaţi de la momentul obţinerii facilităţilor şi până la pierderea calităţii de microîntreprindere aparţinând tânărului debutant.

 

Acordarea de facilităţi pentru tinerii întreprinzători a fost discutată de Guvern încă din anul 2009. De atunci, actul normativ prin care se dorea încurajarea înfiinţării de firme de către tinerii de până la 35 de ani a suferit modificări semnificative. Iniţial, printre facilităţile propuse de Guvern era prevăzută scutirea de la plata impozitului pe profit pentru o anumită perioadă.

 

De asemenea, aceste firme ar fi urmat să fie scutite de la plata impozitului pe salariu pentru cinci salariaţi, angajaţi pe durată nedeterminată, pentru un venit impozabil nominal echivalent cu 500 euro.

 

Programul de sprijinire a tinerilor întreprinzători a fost propus anul trecut de UDMR printr-un pachet de măsuri de relansare economică, alături de îmbunătăţirea condiţiilor de finanţare a întreprinderilor mici şi mijlocii prin crearea unui sistem de card de credit.

 

Surse oficiale au declarat că în perioada următoare va fi introdus şi acest card destinat IMM.

 

În octombrie 2010, programul a fost lansat public cu intenţia de a fi aplicat inclusiv în acel an. Premierul Emil Boc a anunţat la acel moment că garanţiile de stat pentru tinerii întreprinzători vor fi acordate în limita a 100 milioane euro, dintre care 20 milioane euro în 2010, iar ajutorul financiar de maxim 10.000 euro va fi alocat pentru un număr estimat de 200 firme în 2010 şi minim 1.000 firme în 2011.

 

În urmă cu două săptămâni, premierul a anunţat că bugetul alocat acestui program va fi de 10 milioane euro calculat pentru întregul an, iar tinerii vor fi sprijiniţi astfel să deschidă cel puţin o mie de firme.

 

El a arătat că pentru sprijinirea tinerilor care doresc să înfiinţeze prima firmă a fost deja rezervat un buget de 5 milioane euro, care va fi suplimentat cu încă 5 milioane euro în partea a doua a acestui an.

Ultimele Articole