„Socotelile mele în 2007-2008 au fost că această criză ţine până în 2010. Mi-am revizuit atitudinea, să spun, dacă nu moralitatea, şi pe urmă am spus că 2011 o să fie pe undeva la fel ca 2010, dar în 2012 începem să plutim. Singura veste bună este că noi avem atât spaţiu de recuperat, încât în momentul în care Europa îşi revine oarecum, ţările emergente cum suntem noi, dar în special noi, o să avem mult mai mult de mâncat din bucata de caşcaval decât ceilalţi”, a spus omul de afaceri, primul invitat din noul sezon al emisiunii „După 20 de ani”, difuzată duminică la Pro TV.
Premierul Emil Boc a afirmat în februarie, la Ploieşti, că la sfârşitul primului trimestru al acestui an România va ieşi oficial din recesiune.
Ţiriac a arătat că România este dependentă de evoluţia celorlalte state europene, iar primul semn de ieşire din criză va fi revenirea încrederii în bănci şi reluarea creditării.
„Băncile au foarte mulţi bani în momentul ăsta, chiar şi în România există bani în bănci, însă sunt atât de prudente, sau hiper-prudente, că nu ştiu unde, cum şi ce şi cui să-i mai dea banii. (…) Pe de altă parte, relaţiile între bănci sunt încă aproape îngheţate pentru că fiecare îşi apără colacul de salvare. (…) Mulţi au căzut şi o să mai cadă încă. Eu am auzit că în următorii 15-20 de ani, de exemplu, în Europa o să existe patru bănci”, a afirmat Ţiriac.
Întrebat despre impactul măsurilor luate de Guvern, precum împrumuturile externe, tăierea salariilor şi majorarea TVA, Ţiriac a spus că ar împrumuta alţi bani, pe care i-ar folosi însă pentru a genera beneficii viitoare.
„Eu m-aş împrumuta cu 10 sau 20 de miliarde în luna martie sau aprilie, dar aceste miliarde le-aş şi folosi într-un fel oarecare ca să-mi vină şi înapoi. (…) Datoria noastră publică nu-i atât de mare, având în vedere că totuşi am avut un PIB pe undeva la 120-130 de miliarde (euro – n.r.)”, a spus el.
Ţiriac a adăugat că România, ca şi Bulgaria, a împrumutat bani pentru a avea „cu ce să trăiască”, iar creditele ar fi trebuit accesate mai devreme.
„Nu am folosit nimic din aceste împrumuturi să punem maşina în mişcare, adică să mă facă pe mine, cetăţean care fac negoţ, comerţ, ce doreşti dumneata, şi plătesc încă şi astăzi mii de oameni, ca să-i ţin pe aceşti mii de oameni şi să nu-i bag în braţele Guvernului în şomaj. Aceşti bani au fost investiţi, e foarte adevărat că ai problema cu pensionarii, ai problema cu funcţionarii de stat, dar asta pe mine nu mă încălzeşte. Pe mine m-ar încălzi să-mi facă mie nişte facilităţi ca să pot să ţin oamenii, pentru că dacă nu-mi face mie facilităţi să ţin oamenii se trezeşte cu toţi în braţe şi mai trebuie să împrumute nu un miliard, două pe lună că să le dea numai salarii şi-atunci suntem morţi”, a spus omul de afaceri.
El a spus că a avut noroc că şi-a putut permite să investească pentru a ţine „în viaţă” sectoarele în care derulează afaceri.
Întrebat cum s-a schimbat comportamentul românilor în perioada de criză, omul de afaceri a afirmat că populaţia a „strâns cureaua” cât a putut.
„Noi nu mai avem de mers mult în jos, pentru că am ajuns oarecum la fund. Moare lumea de foame pe stradă? Nu. (…) Să sperăm că cineva se gândeşte acum şi la cum să investim următoarele împrumuturi ca să le facem productive”, a spus Ţiriac.
Grupul Ţiriac Holdings, controlat de fostul tenisman, are activităţi în principal pe segmentele auto, imobiliare, servicii financiare, leasing şi transport aerian.