Autor al unor cărţi celebre ca "Al treilea val" şi "Şocul viitorului", Toffler spune că ştiinţa economică este incapabilă să integreze parametrii vitali pentru a a înţelege lumea, aşa cum înţelegem timpul, viteza şi spaţiul şi că este îngrijorat de incapacitatea noastră de a percepe adevăratul pericol, dat de faptul că economia şi-a atins limita.
Spre deosebire de mulţi alţii, Toffler refuză să evalueze criza de acum prin raportare la cea a anilor ’30, considerând chiar că această abordare comparativă este eronată. "Diferenţele trebuie să ne intereseze, nu eventualele asemănări. Ori diferenţele sunt enorme", spune Toffler. Ştiinţa economică ignoră factori esenţiali, cum ar fi timpul, fără de care nu putem înţelege ce s-a întâmplat în multiplele crize economice ale istoriei. "Să compari economia noastră cu cea din 1929 este o aberaţie", tranşează acesta într-un interviu Les Echos.
"Economia operează la mare viteză. Bancherii de pe Wall Street au creat peste noapte noi instrumente financiare (…) Este vorba de instrumente complexe, care au fost puse pe piaţă cu o asemenea rapiditate încât nimeni nu a avut timp să înţeleagă despre ce este vorba", avertizează Alvin Toffler, amintind că, pe cât de rapidă este economia, pe atât de lente sunt instituţiile de la Washington. "Sistemul este total desincronizat", conchide Toffler.
În privinţa soluţiilor care ar putea "să ne scoată din criză", Toffler este destul de prudent şi preferă termenii generali. "Limitele trebuie să existe, dar nu putem conta pe guvern pentru asta, pentru că el nu va avea niciodată o soluţie adecvată.(…) Nu sunt contra banului, dar sunt un oponent al marilor disparităţi. În speţă, Wall Street a creat o criză care a aruncat umanitatea în recesiune", scrie Toffler. Pe de altă parte, Toffler dezaprobă strategia SUA de a investi, acum, în industrie: "Industria nu mai este sursa primă a locurilor de muncă. Mai bine dezvoltăm servicii şi producem ştiinţă. Trebuie ca guvernele şi economiştii să recunoască importanţa cunoaşterii", conchide Toffler.
Întrebat dacă vede în preşedintele Obama un salvator, Alvin Toffler recunoaşte că poziţia hegemonică a Americii trebuie reevaluată. "Este evident că rolul Americii trebuie reformulat. Totuşi, nu sunt pregătiti să spun că supremaţia americană s-a terminat".
Alvin Toffler este una dintre cele mai influente voci din domeniul comunicării şi al afacerilor, punând bazele unei noi discipline, futurologia.
Sursa: NewsIn