Chiar dacă această cifră este aproape la jumătate faţă de anul trecut, România stă mai bine decât alte ţări din regiune. Cele mai mari zece majorări de capital din primele opt luni au adunat 815 mil. euro, potrivit Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC). Pe locul întâi în topul injecţiilor rămâne cea a americanilor de la Ford, care şi-au majorat în ianuarie capitalul firmei locale cu aproape 202 mil. euro. Pe locurile doi şi trei se află două companii din industria financiară.
Între sfârşitul lui 2007 şi vara lui 2008, francezii de la Groupama au cumpărat BT Asigurări, Asiban şi OTP Garancia prin tranzacţii succesive, care au totalizat 450 mil. euro. În iulie, acţionarii fracezi au injectat 175 mil. euro în capitalul nou-formatei firme de asigurări. Groupama a devenit, astfel, unul dintre investitorii importanţi în sectorul financiar şi unul dintre primii trei jucători în industria asigurărilor din România. Pe locul trei se află Bancpost, a opta bancă după active la sfârşitul lui 2008, cu o cotă de piaţă de 4,8%. În august, grecii de la EFG Eurobank au injectat 107,4 mil. euro în Bancpost, după o altă majorare de capital de peste 50 mil. euro din martie.
Bancpost este una dintre puţinele bănci mai mari care a trecut pe minus. După standardele internaţionale, pierderile băncii au fost de 7,6 mil. euro în primul semestru al acestui an comparativ cu un profit de peste 23 mil. euro în aceeaşi perioadă din 2008. Per total, sectorul financiar din România a atras injecţii de capital străin de peste 723 mil. euro în primele opt luni din acest an, arată datele publicate de ONRC. Din această sumă, doar injecţiile de capital ale Groupama şi Bancpost reprezintă aproape jumătate.
Scăderea fluxurilor de capital este un lucru cert în actualul context economic. Dar România pare să o ducă mai bine decât unele ţări din regiune.
Potrivit datelor BNR, în România, investiţiile străine directe au scăzut cu 48% după primele şapte luni, la 3,1 miliarde de euro. În Polonia, cândva unul dintre campionii regiunii la investiţii, străinii au adus doar 962 mil. euro în primul semestru, a şasea parte din valoarea investiţiilor atrase de Polonia în ianuarie-iunie 2008.