Floares Silvia

Top 10 cele mai populare filme ale anului 2012

2012, film, IMDB, top

10. Rise Of The Guardians (Animaţie)

Este o aventură extraordinară care spune povestea unor eroi, fiecare cu o putere specială. Când personajul negativ, Pitch, vrea să cucerească lumea, nemuritorii Gardieni trebue să îşi unească forţele pentru a proteja dorinţele, credinţele şi imaginaţia tuturor copiilor de pe Glob.

 

 

 

9. Looper (Thriller)

Călătoria în timp este ilegală şi deci disponibilă numai pe piaţa neagră. Atunci când mafia vrea să scape de cineva nedorit, membrii acesteia trimit victima cu treizeci de ani înapoi în timp, unde un ucigaş plătit – aşa cum este şi Joe (Joseph Gordon-Levitt) – aşteaptă să lichideze ţinta.

Joe câştigă bine şi viaţa lui pare să fie foarte bună până când mafia decide să închidă cercul şi să scape de ucigaş, aşa ca îl trimit înapoi în timp chiar pe Joe din viitor (Bruce Willis). Acţiunea filmului se petrece în 2044 când călătoriile în timp nu sunt încă posibile, dar treizeci de ani în viitor da, şi sunt controlate de mafie cu un singur scop: pentru a ucide oameni.

 

 

 

8. Argo (Dramă)

 

Inspirat din fapte reale, Argo prezintă povestea a 6 americani în timpul crizei de luare de ostatici din Iran. Povestea nu a fost cunoscută de public până de curând. Pe 4 noiembrie 1979, când revoluţia Iraniană îşi atinge punctul culminant, militanţii intră cu forţa în ambasada SUA din Teheran şi iau ostatici 52 de americani. În haosul provocat, 6 dintre ei reuşesc să scape şi se refugiază in casa ambasadorului Canadian. Ştiind că este doar o problemă de timp până când cei 6 vor fi găsiţi, un specialist de la CIA vine cu un plan riscant pentru a-i ajuta pe aceştia să iasă în siguranţă din ţară.

 

 

 

7. Life of Pi (Aventură)

 

După naufragiul unui transatlantic, fiul adolescent al unui director de grădină zoologică, Pi Patel, pluteşte în derivă într-o barcă de salvare alături de o hienă, un urangutan, o zebră rănită şi un imens şi înfometat… tigru Bengalez. Puştiul îşi foloseşte cunoştinţele enciclopedice în ceea ce priveşte comportamentul animalelor pentru a-l ţine la distanţă pe tigrul Richard Parker, construind în acelaşi timp o relaţie tumultoasă şi plină de riscuri pe parcursul lungilor luni de călătorie pe valurile oceanului.

 

 

 

6. The Perks of Being a Wallflower (Dramă)

 

Bazat pe cartea cu acelaşi nume, scrisă de Stephen Chbosky, The Perks of Being a Wallflower este o poveste despre dragoste, teamă şi speranţă şi despre prietenii pe care nu îi poţi uita şi care te ajută să treci mai uşor prin viaţă.

 

 

 

5. The Avengers (SF)

 

Când un inamic neaşteptat ameninţă siguranţa şi securitatea Pământului, Nick Fury, directorul agenţiei de păstrare a păcii, cunoscută ca S.H.I.E.L.D., se găseşte în postura de a forma o echipă care să salveze lumea de la dezastru. Făcând înconjurul lumii, Fury începe procesul de recrutare a super-eroilor.

 

 

 

4. Silver lining playbook (Comedie)

 

După o perioadă petrecută într-un spital de boli mintale, fostul profesor Pat Solitano se mută înapoi acasă, cu părinţii lui şi încearcă să se împace cu fosta lui soţie. Lucrurile se complică atunci când Pat o cunoaşte pe Tiffany, o fată misterioasă, cu probleme la fel de mari ca ale lui.

 

 

 

3. Lincoln (Dramă)

 

Filmul urmăreşte ultimele luni petrecute la birou de preşedintele Americii, Abraham Lincoln. Într-o naţiune divizată de război şi de puterea schimbării, Lincoln se angajează în câteva acţiuni menite să oprească războiul, să reunească ţara şi să oprească sclavia. Având un curaj incredibil şi dorinţa de a reuşi, alegerile sale din acele momente critice vor schimba soarta generaţiilor viitoare.

 

 

 

2. The Hobbit (Aventură)

 

Aventura urmăreşte călătoria personajului principal Bilbo Baggins, care ia parte la o expediţie de proporţii epice, pentru a redobândi de la fiorosul dragon Smaug regatul pierdut al gnomilor, Erebor. Abordat pe nepusă masă de vrăjitorul Gandalf cel Sur, Bilbo se alătură unui grup de treisprezece gnomi, conduşi de legendarul războinic Thorin Scut de Stejar. Călătoria lor îi va purta în Ţara Pustietăţii, pe tărâmuri înşelătoare, pline de goblini, wargi, orci, şi vrăjitori.

 

 

 

1. The Dark Knight Rises (Acţiune)

 

Au trecut 8 ani de când Batman a dispărut în noapte, transformându-se din acel moment din erou în fugar. Asumându-şi vina pentru moartea procurorului Harvey Dent, Cavalerul Negru a sacrificat totul pentru ceea ce el şi Comisarul Gordon sperau că e o cauză mai bună. Pentru un timp, minciuna a prins, criminalitatea oraşului Gotham fiind zdrobită sub greutatea Actului Dent împotriva infracţionalităţii.

 

Dar totul se va schimba odata cu sosirea unui hoţ ingenios cu scopuri misterioase. Dar cu mult mai periculoasă se dovedeşte a fi apariţia lui Bane, un terorist mascat al cărui crud plan pentru Gotham îl determină pe Batman să iasă din exilul auto-impus. Dar chiar şi atunci când îşi pune pelerina şi masca, e posibil ca Batman să nu se poată măsura cu Bane.