Top 10 construcţii ale secolului al XX-lea

construcții, top 10, World Trade Center

Iată și lista cu cele 10 construcții ale secolului XX ce au revoluționat ideea de arhitectură, design și inginerie la nivel mondial:

 

1. Aeroportul Check Lap Kok din Hong Kong, construit după proiectul firmei de arhitectură Foster & Partners, deschis în data de 6 iulie 1998, la mai puțin de nouă ani de la anunțarea proiectului, este unul dintre cele mai aglomerate aeroporturi din lume, fiind prevăzut să suporte un trafic de până la 87 milioane de pasageri și 9 milioane de tone cargo pe an.

 

2. World Trade Center – turnurile gemene care au facut istorie și la atentatul sângeros din septembrie 2001 – au fost deschise oficial în data de 4 aprilie 1973, fiind, la acea vreme, cea mai inaltă construcție din lume (412 m). Cele două clădiri legendare aveau câte 110 etaje ce adăposteau birouri în care își desfășurau munca zilnică aproximativ 40.000 de oameni, un mall uriaș, cu peste 70 de magazine, săli de conferințe, expoziții, și multe alte spații.

 

3. Barajul Aswan High Dam din Egipt, dat în folosință în 1970, traversează râul Nil în sudul Egiptului, în apropierea orașului Aswan. Barajul Aswan a schimbat radical Valea Nilului, producând totodată 50% din energia electrică folosită de Egipt. De asemenea, datorită capacității uriașe de stocare a apelor destinate irigațiilor, construcția barajului a dus la creșterea de până la 200% a venitului din agricultura ţării.

 

 

4. Opera din Sidney, unul dintre cele mai populare cente de artă și cultură ale lumii, este o adevarată capodoperă arhitectonică în formă de scoică din Australia, deschisă oficial în data de 23 octombrie 1973, după 14 ani de construcție. Designul spectaculos este opera arhitectului danez Joern Utzorn.

 

 

5. Canalul Panama unește două oceane și două emisfere și a fost construit cu prețul a 5609 vieți omenești și cu costuri colosale între anii 1904 și 1914 ai secolului XX. Costurile pentru construcția canalului s-au ridicat la suma de 390 milioane USD, echivalentul de acum al sumei de 400 miliarde USD. Datorită lui, in prezent, au fost eliminate cheltuielile și riscul de a călători aproape 13000 km în jurul capului sudic al Americii de Sud, pentru a trece între oceanele Atlantic și Pacific.

 

Citeşte mai mult pe www.casadex.ro

Ultimele Articole