Planorama – Bucureşti

După mai bine de patru ani de când trebuiau să intre în posesia locuințelor, cumpărătorii din Planorama își vor putea ocupa apartamentele. Și asta nu pentru că dezvoltatorul și-ar fi respectat obligațiile contractuale, ci pentru că au pus mână de la mână pentru finalizarea lucrărilor. Suma necesară este de 150.000 de euro, adică 2.500 de lei/familie. Astfel, aproximativ 250 de familii se vor putea muta în locuințe, însă unii dintre ei vor fi nevoiți să mai scoată bani din buzunar pentru finalizarea lucrărilor de finisare.

 

Tower Park – Cluj Napoca

 

Nu doar bucureștenii au căzut pradă proiectelor de carton. Clujeanca Veronica Cohuţ a luat trei ţepe, nu una. Prima, în 2006, a fost atunci când o vecină de bloc, pe care o cunoştea de mai bine de 15 ani a încerat să o convingă că plătească un avans de 30% pentru un apartament pe hârtie, dar pentru care a plătit doar un avans de 3.500 de euro. Restul banilor urma să-i dea firmei care construia blocul respectiv atunci când ar fi avut toate autorizaţiile necesare. Numai că proiectul nu a mai prins contur şi a rămas şi cu banii daţi, şi cu un comision de 800 de euro plătit agenţiei.

 

În 2008, femeia a vrut totuşi să cumpere o locuinţă, iar proiectul Tower Park părea realizabil. Însă istoria s-a repetat, numai că de data asta a apucat să plătească 40.000 de euro. “Iniţial am plătit 90% pentru o locuinţă de 40 de mp în blocul C. Apoi cei de la firmă m-au anunţat că nu se va mai construi şi că trebuie să-mi aleg un alt apartament din blocul A sau B. Acolo preţurile erau mai mari, dar până la urmă am reușit să mă înțeleg cu ei și să îmi accepte banii daţi, pe care i-am luat printr-un credit. Practic, am luat trei ţepe, nu una, pentru că am creditul în franci elveţieni și plătesc o rată de 415 franci”, a povestit pentru MONEY.ro, Veronica Cohuţ.

 

În cazul ei sunt peste 120 de persoane care au plătit fie 90%, fie un avans din valoarea locuinţelor şi care acum aşteaptă reorganizarea firmei care a început construcţia proiectului. Valoarea creanţelor celor păgubiţi se ridică la patru milioane de euro.

 

Bey-City  – Galați

De ghinion nu au fost ocoliți nici gălățenii care au plătit în 2007 pentru locuințe în proiectul rezidențial de la Galați, Bey-City, dezvoltat de turcii de la Beyler, producător de uși metalice. În 2009, firma a intrat în insolvență, scria Viața Liberă. Aproape 90 de persoane au plătit fie un avans, fie suma întreagă pentru locuințele mult visate. Cel mai mare creditor în acest caz este Bancpost, banca care a finanțat proiectul. Instanța a decis la începutul acestui an, perfectarea actelor de vânzare-cumpărare în cazul celor care au plătit integral apartamentele, urmând ca și pentru cei care au plătit doar un avans, să se realizeze contractele, după achitarea restului de bani.

 

Blue Tower – București

Aproximativ 100 de apartamente au fost vândute în acest proiect din Colentina, finalizat în proporție de 85%. Deși se caută un investitor pentru continuarea lucărilor de construcție, viitorul proiectului este încă incert. Potrivit raportului de evaluare care a făcut parte din planul de reorganizare, ar mai fi nevoie de 5 milioane de euro pentru finalizarea lucrărilor. Imobilul este construit pe o suprafaţă de 5.500 mp, are 16 etaje cu cu 156 de locuinţe, iar suprafaţa construită a întregului proiect este de 25.100 mp.

 

Terra Residence – București

În luna ianuarie a acestui an, MONEY.ro relata despre vânzarea a două blocuri din cele trei rămase nefinalizate din cadrul proiectului Terra Residence din Voluntari. O mare parte dintre cele 61 de persoane care au contractat iniţial apartamente în cele două blocuri scoase la vânzare, au optat pentru o locuinţă similară într-un al treilea imobil, care necesita 3,4 milioane de euro pentru finalizarea lucrărilor. În plus, din analiza contractelor de vânzare-cumpărare a reieșit că 300 de proprietari ai apartamentelor vândute, nu sunt şi proprietari ai terenului pe care sunt construite acestea. Astfel, administratorul judiciar va vinde acest teren asociaţiilor de proprietari constituite în aceste imobile. Cu cât? Planul prevede un preţ de 18 euro/mp fără TVA pentru un apartament, preţ care va fi calculat în funcţie de suprafaţa fiecărei locuinţe.


Ultimele Articole