O parte din oraşele problemă ale SUA se confruntă cu o rată mare şi în continuă creştere a şomajului, cumulat cu o diminuare a impozitelor şi taxelor plătite cauzată de sitauţia financiară a companiilor din zonă. Altele, au rămas aproape goale. Din cauza recesiunii, atât populaţia cât şi companiile au preferat să îşi încerce norocul în alte oraşe. Există totodată şi situaţii în care municipalităţile nu au ştiut cum să gestioneze banul public şi au rămas fără bani, ori problema unor cheltuieli sociale mult prea mari comparativ cu veniturile. Acestea sunt doar câteva dintre motivele pentru care unele localităţi americane sunt în pericol de a intra în default.
Agenţia de rating Moody, citată de 24/7 Wall St. a realizat o clasificare a oraşelor din Statele Unite ale Americii după ratingul de credit. Nouă dintre acestea au primit Ba2 sau chiar mai puţin, ceea ce înseamnă că pentru aceste localităţi există mari riscuri de default.
Oraşul american cu cele mai mari şanse de a intra în incapacitate de plată, potrivit clasamentului 24/7 Wall St., după raportul Moody’s, este Camden, New Jersey.
Rating de credit:Ba2
Venituri în 2009-181,257,000 dolari
Datorii 2009- 103,284,000 dolari
Venitul mediu pe gospodărie- 25,418 dolari
Camden se confruntă cu o rată mare a şomajului, sărăcie şi contribuabili puţini.Venitul mediu pe gospodărie cel mai mic dintre oraşele analizate de Moody,s ajungând la mai puţin de jumate din venitul mediu pe economie al SUA. De asemenea trei din ultimii 5 primari ai localităţii au fost condamnaţi şi închişi pentru acte de corupţie.
Strafford, New Hampshire
Rating de credit:Ba2
Venituri în 2009- 36,204,000 dolari
Datorii 2009- 23,866,000 dolari
Venitul mediupe gospodărie -58,363 dolari
Ratingul slab al oraşului Strafford se datorează în mare parte, spune Moody’s, faptului că municipalitatea alocă anual o cincime din bugetul său unei case de îngrijire a persoanelor cu probleme din localitate. Aceasta în condiţiile în care, doar 85% dintre persoanele care se tratează în aceast spital sunt eligibili pentru Medicaid (un program de sănătate din SUA adresat persoanelor cu venituri mici finanţat de stat). Numai în perioada 2004-2009 aşezământul a pierdut 36 de milioane de dolari.
Riverdale, Illinois
Rating de credit:Ba2
Venituri în 2009- 8,358,000 dolari
Datorii 2009- 9,350,000 dolari
Venitul mediu pe gospodărie -40,659 dolari
O comunitate cu un număr redus de cetăţeni, Riverdale se confruntă cu un deficit operaţional de mai mulţi ani, cauza principală a acestei situaţii fiind faptul că municipalitatea îşi bazează cheltuielile şi investiţiile pe datorii. Practic, oraşul are o “gaură” în venituri de 52,1%.
Salem, New Jersey
Rating de credit:Ba3
Venituri în 2009- 7,059,000 dolari
Datorii 2009- 10,098,000 dolari
Venitul mediu pe gospodărie-28,397 dolari
Problemele financiare ale oraşului vin cu precădere din cauza unor investiţii nechibzuite ale municipalităţii. Salem a lansat pe piaţă bonduri pentru a finanţa o clădire de birouri din centrul oraşului, mizând pe faptul că le va răscumpăra din veniturile obţinute din închirierea spaţiului. Numai că, veniturile din chirii au scăzut mult sub estimări ca urmare a întârzierilor înregistrate de constructor.
Detroit, Michigan
Rating de credit:Ba3
Venituri în 2009-1,280,791,000 dolari
Datorii 2009- 2,449,480,000 dolari
Venitul mediu pe gospodărie-29,447 dolari
Recesiunea a lovit în Detroit mai mult decât în oricare oraş din America. Multe din cele mai mari companii din Detroi, ca de exemplu General Motors sau Chrysler şi-au declarat falimentul, creând astfel o presiune uriaşă asupra bugetului municipalităţii. Bazându-se pe industria auto din oraş, Detroit a devenit un debitor net.
Harrison, New Jersey
Rating de credit:Ba3
Venituri în 2009- 32,763,000 dolari
Datorii în 2009- 92,613,000 dolari
Venit mediu pe gospodărie: 49,596 dolari
Tot managementul deficitar a dus şi oraşul Harris în pragul falimentului. Municipalitatea a construit recent un stadion a cărui valoare s-a cifrat la 200 de milioane de dolari, bani obţinuţi în mare parte (39 de milioane de dolari) din împrumuturi. Veniturile încasate de pe urma acestui proiect au fost şi ele cu mult sub aşteptări, astfel că oraşul se vede în situaţia de a avea datorii pe care nu are cum să le achite. Pentru a rezolva problema, municipalitatea vrea să concedieze din poliţişti şi pompieri.
Jefferson , Alabama
Rating de credit:Caa1
Venituri în 2009-309,440,000 dolari
Datorii în 2009-1,337,233,000 dolari
Venit mediu pe gospodărie:44,718 dolari
Datoria imensă a acestui oraş, a doua cea mai mare din acest clasament, se datorează unei investiţii de 3,2 miliarde de dolari pentru construcţia unui sistem de canalizare la care se adaugă o serie de „afaceri” cu obligaţiuni menite să finanţeze acest sistem. O parte din membrii Consiliului Local au fost trimişi în arest în mai multe procese de corupţie. Totuşi, oraşul a rămas cu un deficit de aproximativ 3,5 milioane de dolari în 2008, potrivit Moody’s. Mai mult decât atât, anul acesta Curtea Supremă de Justiţie din Alabama a declarat neconstituţională una din taxele cele mai importante ale oraşului, care aduce o pătrime din veniturile localităţii.
Pontiac, Michigan
Rating de credit-Caa1
Venituri în 2009-46,183,000 dolari
Datorii în 2009-99,115,000 dolari
Venit mediu pe gospodărie: 32,199 dolari
Situaţia din Pontiac este similară cu cea din Detroit. Falimentarul General Motors este cel mai mare plătitor de taxe şi cel mai mare angajator din oraş.
Central Falls, Rhode Island
Credit rating: Caa1
Venituri în 2009: 17,601,000 dolari
Datorii în 2009-18,753,000 dolari
Venit mediu pe gospodărie-33,520 dolari
Centrall Falls şi-a declarat deja falimentul în luna august anul acesta. Municipalitatea promisese pensionarilor beneficii totale de peste 80 de milioane de dolari, adică de cinci ori mai mult decât bugetul total al oraşului.