Meseria de şef este deobicei profitabilă, dar pentru unii câştigul este cu multe zerouri în spate. Pe primul loc se află Larry Ellison, şeful şi fondatorul Oracle, una dintre cele mai mari companii de software din lume. Ellison a câştigat între 2000 şi 2009 peste 1,8 miliarde de dolari, cel mai mult din deţinerea pe care o are în compania Oracle.
Pe locul doi, la o distanţă considerabilă, se află directorul InterActiveCorp, Barry Diller, cu un venit de 1,14 miliarde de dolari. Medalia de bronz îi revine directorului Occidental Petroleum, Ray Irani, care a câştigat 857 de milioane de dolari între 2000 şi 2009. Compania sa este lider al producţiei de petrol în Texas.
Pe locul al patrulea se află unul dintre cei mai influenţi directori din lume, şeful Apple, Steve Jobs, cu un câştig de 749 de milioane de dolari în ultimul deceniu.
Analiza Wall Street Journal surprinde, poate, prin faptul că doar patru directori de bănci şi companii financiare sunt prezenţi în top. Printe ei şi fostul şef al Lehman Brothers, Richard Fuld, pe locul 11 cu un venit de 457 de milioane de dolari, dar şi şeful Countrywide Financial, Angelo Mozilo. Acesta este considerat de revista Time drept principalul responsabil pentru criza financiară globală, deoarece a promovat agresiv acordarea de credite pentru achiziţia de locuinţe în Statele Unite.