Publicaţia de specialitate Institutional Investor a realizat topul celor mai influente persoane din domeniul investiţiilor bancare. Pe primul loc se află James Dimon, CEO-ul JPMorgan Chase, care a reuşit să devină cel mai respectat şef de bancă în ultimii ani. Iar sub bagheta lui Dimon, JPMorgan se îndreaptă spre un profit record în 2009. Medalia de argint revine şefului unei alte foste bănci de investiţii, Goldman Sachs, anume Lloyd Blankfein. Este autorul celebrei afirmaţii că băncile fac treaba lui Dumnezeu, însă Blankfein chiar este un lider plăcut.
Jurnaliştii de la Institutional Investor mai scriu că dacă va urma o nouă criză, preşedintele Statelor Unite va avea, cu siguranţă, o linie directă la biroul şefului Goldman Sachs. Pe locul trei în topul celor mai influenţi oameni se află şeful Deutsche Bank, Josef Ackermann, care va rămâne cunoscut drept cel care va reuşi să transforme cea mai mare bancă germană într-o instituţie financiară universală.
Pe locurile patru şi cinci în clasamentul Institutionl Investor, se află Robert Diamond, preşedintele Barclays şi Brady Dougan, şeful Credit Suisse.