Topul celor mai valoroase branduri din lume: Google râmâne pe primul loc

apple, Branduri, China Mobile, coca-cola, google, IBM, IT, Marlboro, Microsoft, Millward Brown, Vodafone

Un clasament al celor mai valoroase 100 de branduri din lume, ajuns la cea de-a cincea ediţie, realizat de Millward Brown Optimor pentru WPP, cuantifică în valoare monetară opinia consumatorilor despre branduri.

Potrivit concluziilor studiului din acest an, brandurile puternice şi-au dovedit rezistenţa sporită la efectele recesiunii, iar companiile care au redus anul trecut în contextul crizei bugetele de marketing şi-au dat seama ulterior de importanţa susţinerii propriului brand şi câştigării loialităţii clienţilor în perioade de recesiune, majorând sumele alocate acestor scopuri.

Companiile din sectorul înaltei tehnologii ocupă confortabil primele patru locuri ale top 100: Google conduce clasamentul, cu o valoare a brandului de 114 miliarde de dolari (în creştere cu 14% faţă de 2008), urmat de IBM (86 miliarde de dolari, cu o creştere de 30%), Apple (83 miliarde dolari, 32%) şi Microsoft (76 miliarde de dolari, în stagnare).

Top 10 este închis de Coca-Cola (68 miliarde de dolari, creştere de 1%), McDonald’s (66 miliarde de dolari, -1%), Marlboro (57 miliarde de dolari, 15%), China Mobile (52 miliarde de dolari, -14%), General Electric (45 miliarde de dolari, -25%), respectiv Vodafone (44 miliarde de dolari, -17%).

Cea mai puternică creştere a valorii brandului a fost obţinută de grupul sud-coreean Samsung (locul 68, 11 miliarde de dolari, plus 80%).

Cel mai accentuat declin al valorii unui brand care a rămas totuşi în top 100 vine din industria telefoanelor mobile. Nokia a pierdut 58% din valoarea brandului, la mai puţin de 15 miliarde de dolari, şi a coborât până pe locul 43.

Printre cele mai interesante noi intrări în clasamentul sectorului înaltei tehnologii se numără Facebook, cu o valoare de 5,5 miliarde de dolari a brandului, care nu îi asigură însă un loc în top 100 general al brandurilor globale.

Totodată, ICICI Bank a devenit prima marcă indiană din top, intrând direct pe locul 45, cu un brand în valoare de peste 14 miliarde de dolari. Cele patru mari economii emergente, India, China, Rusia şi Brazilia, au pentru prima dată cel puţin câte o reprezentantă fiecare în top 100.

Ultimele Articole