Mucenic Ioana

Topul oraşelor cu centre comerciale moderne: În 13 oraşe nu există niciunul

centre comerciale, DTZ Echinox, top

„Livrările din anul 2011 şi rezultatele (parţiale) ale recensământului au adus o creştere de 24% a stocului mediu de spaţii de retail modern per mia de locuitori. Acesta a evoluat de la 64 mp, cât se înregistrau la finalul anului 2010, la 84 mp per mia de locuitori în prima jumătate a anului 2012”, se arată într-o analiză comparativă cu privire la evoluţia stocului de centre comerciale în România şi în Europa Centrală şi de Est realizată de DTZ Echinox.

 

Analiza remarcă diferenţe semnificative de stoc între principalele oraşe din România. Astfel, Suceava rămâne în topul oraşelor cu cel mai mare stoc de retail, înregistrând un nivel de 736 mp, de aproape 10 ori mai mare decât media ţării şi de două ori peste media capitalei, de 307 mp. Următoarele în clasament sunt Arad, Constanţa şi Iaşi, ultimul beneficiind în prezent de cinci centre comerciale moderne, Palas Mall, Iulius Mall, Felicia Shopping Center, Moldova Mall, Era Shopping Park (galeria comercială), şi 366 mp per mia de locuitori.

 

În partea inferioară a clasamentului se situează Drobeta Turnu Severin, Brăila, Botoşani, Tulcea şi Giurgiu ale căror stocuri de spaţii comerciale moderne se situează în jurul a 100 mp per mia de locuitori, în timp ce alte 13 reşedinţe de judeţ nu au în prezent niciun centru comercial modern. Oraşele în care investitorii nu au ajuns încă sunt Galaţi, Satu Mare, Târgu Jiu, Târgovişte, Bistriţa, Reşiţa, Slatina, Călăraşi, Zalău, Sfântu Gheorghe, Slobozia, Alexandria şi Miercurea Ciuc.

 

Dintre oraşele cu stocuri mici sau inexistente, numai trei au proiecte anunţate pentru următorii ani, respectiv Drobeta Turnu Severin, unde urmează să se deschidă o extensie a Severin Shopping Center, Galaţi, cu Galleria şi EuroMall şi Satu Mare, unde Real4You va construi un nou proiect MegaMall.

 

Stocul de retail din Europa se situează la nivelul anului 2012 cu aproximativ 27% peste valoarea de la finalul lui 2010, ajungând la o medie de 326 mp per mia de locuitori.

 

Astfel, stocul mediu din România este de 2 până la 3 ori mai redus decât cel al ţărilor din regiune, care înregistrează valori între 124 şi 219 mp per mia de locuitori. La nivelul capitalelor, stocul cel mai mic este înregistrat de Kiev, cu 256 mp, deşi media ponderată a Ucrainei este peste cea a tuturor ţărilor din CEE. Varşovia, Praga şi Budapesta înregistrează stocuri medii per mia de locuitori peste cel al Bucureştiului, în primele două înregistrându-se un stoc de două ori faţă de cel din Bucureşti.

 

„Variaţiile semnificative între stocul de centre comerciale al oraşelor mari din România demonstrează polarizarea interesului dezvoltatorilor către principalele 10 centre urbane, care prin poziţie şi accesibilitate, atrag cumpărători din zonele adiacente. Diferenţele majore înregistrate faţă de ţările din regiune demonstrează potenţialul pe care îl are piaţa din România însă trebuie să luăm în considerare şi faptul că veniturile sunt mult sub media regiunii. În acest sens potenţialul există punctual în oraşele care nu sunt acoperite de către niciun centru comercial sau sunt deficitare din punct de vedere al spaţiilor comerciale moderne. Dezvoltatorii de centre comerciale analizează mult mai atent decât în perioada precedentă crizei locaţiile viitoarelor proiecte iar deciziile se iau doar când au siguranţa că piaţa poate să absoarbă suprafaţa dezvoltată”, a declarat Răzvan Sin, şeful departamentului de retail al DTZ Echinox.

 

În România sunt active 62 de centre comerciale, faţă de 88 în Cehia, 370 în Polonia, 43 în Ungaria şi 121 în Ucraina. Stocul total de spaţii moderne din România este astfel de 1,65 milioane de metri pătraţi. Spre comparaţie în Cehia, stocul ajunge la 2,1 milioane de metri pătraţi, în Polonia depăşeşte 8 milioane de metri pătraţi, în Ungaria ajunge la 1,24 milioane de metri pătraţi, iar în Ucraina la 1,7 milioane de metri pătraţi.