Mihai Barsan

Toţi ochii pe Banca Centrală Europeană

BCE, moneda euro, salvare

Cu siguranţă că investitorii şi bursele mondiale îşi reamintesc joi dimineaţă spusele lui Mario Draghi de zilele trecute: „pentru BCE, nimic nu este tabu, în cadrul mandatului nostru, BCE este dispusă să facă tot necesarul pentru a salva moneda euro”. Făcută acum o săptămână, această declaraţie reuşise să calmeze pieţele bursiere în particular în privinţa datoriilor suverane ale Spanei şi Italiei. Cu alte cuvinte, intervenţia de joi a Băncii Centrale Europene şi declaraţia ulterioară a preşedintelui instituţiei nu trebuie să provoace noi agitaţii.

 

Ţinând cont şi de declaraţiile făcute acum două zile de preşedintele francez, Francois Hollande şi de şeful Guvernului italian, Mario Monti, observatorii se aşteaptă joi la o acţiune concertată a BCE şi a statelor din zona euro, pentru a cumpăra datoriile publice ale ţărilor în dificultate, pentru a evita o asfixiere financiară a acestor state, scriu cei de la RFI.ro

 

Singura problemă care persistă este că pentru ca fondul de salvare european să poată răscumpăra datoria unui stat în dificultate, acesta trebuie să facă în prealabil cererea în acest sens. Or ţara spre care se îndreaptă toate privirile, Spania, continuă să spună că nu va cere ajutor extern. Fără îndoială că vizita pe care o efectuează Mario Monti joi la Madrid, pentru a se întâlni cu premierul spaniol, Mariano Rajoy este destinată să-l convingă pe omologul său spaniol să-şi schimbe postura.

Ultimele Articole