Vânzările mondiale vor atinge pentru prima oară în istorie 80 de milioane de vehicule în acest an, achiziţiile din Statele Unite şi Japonia compensând declinul din Europa, potrivit estimărilor LMC Automotive, relatează Bloomberg.
Toyota şi-a revenit după tsunami-ul care a afectat Japonia în 2011 pentru a redeveni numărul unu mondial, iar lupta pentru locul al doilea dintre VW şi GM este prea strânsă pentru a se şti deocamdată învingătorul, diferenţa între vânzări fiind de sub 1%.
În primele nouă luni, Toyota a avut vânzări de 7,4 milioane de vehicule, GM 6,95 milioane unităţi, iar VW, inclusiv Porsche, 6,9 milioane unităţi. Cele trei companii au beneficiat de soliditatea pieţei americane pentru vehicule uşoare, care se îndreaptă spre al treilea an consecutiv de creşteri, după prăbuşirea din 2009.
Analiştii anticipează că vânzările auto din SUA vor continua să crească anul viitor şi vor marca cea mai lungă perioadă pozitivă de la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial.