Traficul de pasageri pe Aeroportul Henri Coandă a crescut cu 10% în S1

Aeroport Baneasa, aeroport-otopeni, Aurel Vlaicu, băneasa, CNAB, Henri Coanda, pasageri, Trafic

În prima jumătate a anului, 65% din numărul total de pasageri care s-au îmbarcat pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti au avut destinaţii în statele membre Schengen. Totodată, în primele şase luni din acest an, numărul de mişcări aeronave comerciale a crescut cu aproximativ 2,5% faţă de intervalul similar din 2009, la 34.518 aterizări şi decolări efectuate pe cele două piste ale acestui aeroport.

Potrivit CNAB, şi la nivelul Aeroportului Internaţional Bucureşti Băneasa-Aurel Vlaicu s-a înregistrat o evoluţie pozitivă faţă de primul semestru al anului 2009, cu o creştere de 3% a traficului de pasageri (966.268 pasageri procesaţi de la începutul anului până la finele lunii iunie 2010), numărul de mişcări aeronave comerciale menţinându-se aproximativ la acelaşi nivel (13.086 aterizări/decolări).

Astfel, CNAB a înregistrat în primul semestru din 2010 pe cele două aeroporturi bucureştene un trafic total de 3.183.625 de pasageri şi 47.604 mişcări aeronave comerciale (aterizări şi decolări). Pentru 2010 este estimat un trafic de aproximativ 4.600.000 de pasageri pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă şi de 2.100.000 pe Aeroportul Internaţional Băneasa-Aurel Vlaicu.

Ultimele Articole