Băsescu i-a promis lui Obama suplimentarea trupelor din Afganistan

afganistan, Basescu, Obama, suplimentare, trupe

Agenţia Associated Press relatează că preşedintele român Traian Băsescu a anunţat că România îşi va spori trupele din Afganistan până în septembrie, de la 1.072 în prezent la 1.800 de soldaţi. Poate că aceşti soldaţi suplimentari nu înseamnă în teren o mare diferenţă, dar decizia vine la un moment oportun pentru preşedintele american, notează AP. Agenţia reaminteşte că şi Statele Unite şi-au suplimentat trupele, în timp ce aliaţi precum Olanda sau Canada intenţionează să-şi retragă trupele după opt ani de lupte cu talibanii.

11 lideri din Europa Centrală şi de Est au participat la dineul oferit de Obama şi au primit asigurări, potrivit ziariştilor prezenţi la Praga, că ţările lor nu au fost puse pe tuşă în contextul unei ameliorări a relaţiilor dintre Washington şi Moscova.Cu câteva ore înainte, preşedinţii american şi rus au semnat noul Tratat Start de dezarmare strategică.