Traian Băsescu: România doreşte „o asociere solidă” cu Peru

Peru, România, Traian Basescu

‘Dorim o asociere solidă cu Peru deoarece suntem două ţări latine şi, de aceea, comunicarea dintre ţările noastre se face mult mai uşor’, a afirmat şeful statului român, aflat într-o vizită la Lima, care a inclus şi o întrevedere cu omologul său peruan, Ollanta Humala.

 

Primii paşi ai acestei asocieri s-au făcut în 2012, cu ocazia vizitei în Peru a unui grup de oameni de afaceri din România, a menţionat Traian Băsescu, adăugând că, în prezent, şapte firme peruane poartă negocieri cu reprezentanţi ai unor producători industriali din România. Totodată, Camera de Comerţ din Lima a decis să trimită o delegaţie în România, în luna mai, pentru a semna acorduri legate de produse de consum şi de dezvoltarea industriei militare.

 

Preşedintele Băsescu a explicat că economiile celor două ţări sunt complementare întrucât Peru exportă fructe, alimente şi materii prime, iar România produce utilaje pentru industria petrolieră, pentru domeniul energetic, al transporturilor feroviare, precum şi medicamente.

 

În interviul său, şeful statului a garantat ‘susţinerea politică’ a întreprinderilor din România pentru ca relaţiile comerciale cu Peru să cunoască o dezvoltare maximă.

 

‘Economia peruană este considerată a fi o economie liberă, competitivă, democratică şi, în acelaşi timp, regimul politic al ţării este democratic. Pot spune, deci, că România va ratifica acordul comercial dintre Uniunea Europeană şi Peru’, a afirmat el, referindu-se la acordul care urmează să intre în vigoare în luna martie.

 

Guvernul de la Bucureşti cunoaşte politica socială promovată de administraţia Humala, a precizat Traian Băsescu, adăugând că România nu vrea să fie ‘doar exportator’. ‘Dorim şi societăţi mixte care să producă în Peru. Vrem să revenim în Peru nu pentru a vinde, ci în calitate de parteneri’, a subliniat preşedintele României.