În iulie, rezervele valutare crescuseră datorită intrării primei tranşe a împrumutului de la Comisia Europeană, de 1,5 miliarde euro, şi a împrumutului de tip club loan al Finanţelor de la băncile comerciale, de peste 1 miliarde de euro, reprezentând nivelul maxim de până atunci, după vârful atins în octombrie 2008, de 27,318 miliarde euro.
În septembrie, intrările au însumat 2,58 miliarde euro, reprezentând „tranşa a doua aferentă acordului stand-by cu FMI, modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, creşterea cotei aferente României prin alocarea generală de DST efectuată de FMI, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor Publice, venituri din administrarea rezervelor internaţionale şi altele”, se arată în comunicatul publicat marţi de BNR.
Miercuri, 9 septmbrie, FMI a alocat României Drepturi Speciale de Tragere (DST) în valoare de 227 milioane dolari, prin a doua alocare specială, în cadrul unui program care vizează toate statele membre, menit să furnizeze lichiditate pentru rezervele valutare.
FMI a anunţat pe 22 septembrie că boardul executiv al Fondului a finalizat prima evaluare a României în cadrul acordului de finanţare externă, în urma căreia instituţia a pus la dispoziţie a doua tranşă din împrumut, în valoare de 1,854 miliarde euro (1,718 miliarde DST). Astfel, suma livrată României de către Fondul Monetar Internaţional, în cadrul acordului de tip stand-by încheiat pe doi ani, se ridică la 6,57 miliarde euro (6,088 miliarde DST).
Totodată, ieşirile din septembrie au fost de 1,98 miliarde euro, reprezentând „modificarea nivelului rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, plăţi de rate şi dobânzi aferente datoriei publice externe directe şi garantate de stat, plăţi din contul Comisiei Europene, impactul deprecierii dolarului american faţă de euro, amplificat de ponderea mare a dolarului în structura valutară a rezervelor şi altele”, mai arată comunicatul băncii centrale.
Rezervele internaţionale ale României – valute plus aur – au crescut în septembrie cu 2,22%, respectiv 665 milioane euro, până la 30,615 miliarde euro, de la 29,95 miliarde euro la finalul lui august.
Rezerva de aur s-a menţinut la 103,7 tone, iar în condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale valoarea acesteia a crescut uşor, la 2,276 miliarde euro, de la 2,207 miliarde euro în luna precedentă.
Plăţile scadente în luna octombrie 2009 în contul datoriei publice externe, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor Publice, însumează 87 milioane euro, faţă de 100 milioane euro în septembrie.