Transportatorii aerieni şi rutieri vânează rute regionale, pentru a-şi conserva veniturile

criză, modele de business, operatori aerieni low cost, operatori-aerieni-low-cost-1, transportatori rutieri

Blue Air, cel mai mare operator local low-cost, a revenit recent la cursele externe în afara ţării, cu zboruri între Milano şi Napoli, Salonic şi Londra, Paphos şi Larnaca.

Aceasta după ce anul trecut managementul companiei a renunţat la scurtă vreme de la lansare să mai opereze o cursă intraeuropeană, între Bruxelles – Londra, pentru că nu a avut "rezultate spectaculoase”.

“Vedem potenţial în aceste pieţe, despre care credem că ne vor ajuta să creştem foarte mult. De altfel, aceste destinaţii nu sunt adresate exclusiv românilor, ci tuturor celor care vor să călătorească între astfel de rute”, a declarat pentru Business Standard Florentina Ivan, director de Comunicare al Blue Air.

Aceasta a dat ca exemplu cursa Milano – Napoli, care funcţionează pe acelaşi principiu ca Bucureşti – Cluj, în sensul că mai mult de jumătate dintre pasageri sunt din segmentul de business.

“Este o strategie care se aseamănă foarte mult cu strategiile aplicate de operatorii străini prezenţi la nivel local, care sunt interesaţi şi de cursele interne. Îţi place o piaţă foarte mult, ştii că are potenţial şi vrei să o exploatezi”, au declarat reprezentanţi din sectorul de transport din România.

Aceştia au explicat că majoritatea dintre companiile aeriene, după ce devin cunoscute într-o piaţă, se canalizează şi către rute care nu au legăutră cu piaţa de unde au pornit.

O altă companie aeriană locală, Carpatair, a anunţat recent lansarea, în decembrie, a unor zboruri directe pe relaţia Veneţia – Budapesta, cu o frecvenţă de zece zboruri pe săptămână. Potrivit companiei, zborul, care se încadrează în planul de dezvoltare regională, se va opera în parteneriat cu operatorul ungar Malev. Nicolae Petrov, preşedinte şi CEO al Carpatair, a declarat că acest zbor "s-a concretizat” după retragerea Malev de pe această rută.

Transportatorii rutieri tatonează piaţa

Şi în cazul segmentului de transport rutier, spun jucătorii de profil, este "o întrecere” pentru ocuparea unui loc în străinătate, însă abia dacă se conturează o strategie în acest sens. “Sunt companii româneşti de transport rutier de persoane, care sunt atrase de cursele intraeuropene şi tatonează piaţa, cum este Atlassib, cunoscută în România pentru relaţiile externe”, au mai spus aceeaşi reprezentanţi din piaţă.

Potrivit lui Dan Petrescu, directorul general al Dacos, companie de transport rutier, cursele în afara ţării sunt un avantaj, în primul rând, pentru că sunt scutite de TVA. “Sunt mai ieftine cu 19%. Bineînţeles că depinde şi de fiecare regiune. Transportorii români pot acţiona şi în alte pieţe din Uniunea Europeană, cu condiţia ca legislaţia să nu fie foarte complicată”, a spus Petrescu. Acesta a explicat că este tentat de lansarea unor astfel de curse, mai ales în “economii sănătoase”, cum este Germania. Potrivit datelor din piaţă, anul acesta piaţa de transport aerian a fost una dinrte puţinele pieţe din România care s-a menţinut pe creştere din punctul de vedere al veniturilor. Nu acelaşi lucru se poate spune însă în cazul transportului rutier, care a adus scăderi de 20-30% ale veniturilor, din cauza căderii traficului de pasageri.