Potrivit proiectului de act normativ, tranzacţiile pot fi considerate artificiale dacă se derulează într-o manieră care în mod normal nu ar fi utilizată în cadrul unor practici comerciale considerate rezonabile, dacă includ elemente care au efectul de a se compensa sau de a se anula reciproc sau dacă sunt circulare ca natură.
De asemenea, inspectorii fiscali pot declara o tranzacţie ca fiind artificială în cazul în care conduce la obţinerea de avantaje fiscale semnificative, dar acest lucru nu se reflectă în riscurile comerciale asumate de contribuabil sau în fluxurile sale de numerar, sau profitul preconizat înainte de impozitare este nesemnificativ în comparaţie cu valoarea avantajelor fiscale scontate.
„Scopul unei tranzacţii sau al unei serii de tranzacţii constă în evitarea impozitării în cazul în care, indiferent de orice intenţii subiective ale contribuabilului, el eludează obiectul, spiritul şi scopul dispoziţiilor fiscale care s-ar aplica în mod normal”, reprezintă un alt criteriu de determinare a tranzacţiilor artificiale propus de Ministerul Finanţelor.
Prevederea privind tranzacţiile artificiale a fost introdusă în Codul Fiscal valabil de la 1 ianuarie 2014, dar până în prezent nu era definit acest tip de tranzacţii şi nu există norme de aplicare.
Codul Fiscal prevede doar că la stabilirea sumei unui impozit sau a unei taxe, autorităţile fiscale pot să nu ia în considerare o tranzacţie care nu are un scop economic sau pot reîncadra forma unei tranzacţii pentru a reflecta conţinutul economic al tranzacţiei.
