Tranzacţiile de comerţ electronic procesate de RomCard au crescut cu 91,5% în primele nouă luni

comert electronic, NoCash, online, plata online, retail online, Romcard, tranzacții

Peste 74% din aceste tranzacţii s-au făcut cu carduri emise în RON, iar media lunară a tranzacţiilor a fost de aproximativ 190.000, vârful fiind atins în luna martie, când s-au înregistrat 228.000 tranzacţii.

În primele trei trimestre din acest an, valoarea tranzacţiilor a fost de aproape 100 milioane euro, în creştere cu 43% faţă de perioadă similară a anului precedent.

„Deşi cea mai mare creştere valorică s-a înregistrat tot pe cardurile în RON, volumul tranzacţionat nu a înregistrat decât jumătate din ritmul de creştere al numărului de tranzacţii. Explicaţia este dată de faptul că în sistem au intrat comercianţi care au generat foarte multe tranzacţii, dar de valori mici”, se arată în comunicat.

În prezent, la RomCard sunt înregistrate 334 de magazine online care tranzacţionează utilizând standardul 3D Secure.

De asemenea, din cele 12 milioane de carduri bancare valide în circulaţie, emitenţii au reuşit să înroleze în sistem, până la 30 septembrie, 6,5 mil carduri (faţă de 4.990.553 câte erau la începutul anului), dintre care doar aproximativ 62.000 şi-au activat parolă şi  permit autentificarea tranzacţiilor de comerţ electronic sub standardul 3D Secure.

Ultimele Articole