Tranzacţiile imobiliare din primele nouă luni ale acestui an au fost de 192 mil. euro

comercial, DTZ Echinox, investitii, real estate, tranzacții

„Sectorul de retail rămane liderul incontestabil, cumulând 92% din totalul tranzacţiilor. În T3 s-a înregistrat o singură tranzacţie de 4.5 milioane de euro, al cărei subiect au fost două centre comerciale din oraşe secundare din provincie, ambele parte a unor proiecte de tip parc de retail. Clasificarea tranzacţiilor pe categorii de cumpărători identifică investitorii privaţi şi companiile cotate la bursă drept cei mai activi pe piaţă.

 

Conform analizei DTZ Echinox, volumul tranzacţiilor de investitii în real estate din România ar putea să nu depaşească 250 de milioane de euro, cu atât mai mult pe fondul instabilităţii politice pe care o resimţim în prezent şi care inhibă planurile a numeroşi cumpărători şi creşte nivelul de suspiciune şi rezervele băncilor cu privire la riscul de ţară perceput”, a declarat Cristian Ustinescu, investments director în cadrul companiei.

Investii imobiliare la 9 luni

Vezi imaginea la dimensiune maximă

Ce se întâmplă la nivel european

La nivel european, în primele nouă luni ale acestui an s-a înregistrat un volum al tranzacţiilor de 63,5 miliarde de euro, în uşoară creştere faţă de valoarea de 62,4 miliarde euro înregistrată în aceeaşi perioadă a anului trecut. Specialiştii se aşteaptă ca până la sfârşitul acestui an, totalul investiţiilor în Europa să ajungă la 89 miliarde de euro, potrivit raportului „Investment Market Update”, care estimează pentru 2011 un volum investiţional în creştere cu 21%, adică 109 miliarde euro, faţă de estimarea pentru acest an de 89 miliarde euro.

“Vehiculele private de investiţii continuă să fie cumpărătorii dominanţi, investind 9,5 mld. euro în ultimul trimestru, adică 45% din total. Investiţiile instituţionale au cumulat 3 mld. euro, la care se adaugă alte 2 mld. euro din partea companiilor de real estate cotate la bursă. Vânzările corporative îşi păstrează ponderea, cumulând 2,9 mld. euro. Aceasta este o consecinţă a numeroaselor tranzacţii de „sale and leaseback” (vânzare şi închiriere)”, se mai arată în raport.

Segmentele de birouri şi retail continuă să domine activitatea investiţională. Birourile cumulează 46% (9,7 mld. euro) din investiţii, urmate de retail, cu 34% (7,3 mld. euro), atraşi cu precădere de supermarketuri (2 mld. euro) şi centre comerciale (1,3 mld euro). Investiţiile în sectorul industrial au scăzut la 6% (1.3 mld. euro) din totalul activităţii, cel mai jos nivel din primul trimestru al lui 2009.

 

Ultimele Articole