Banii vor ajunge tot la Banca Naţională în septembrie şi vor fi folosiţi pentru a susţine rezervele valutare.
Toate sumele virate de Fondul Monetar Internaţional vor ajunge la Banca Naţională pentru a-i permite menţinerea echilibrului financiar în economie. Banii se vor supune legii rezervelor, în sensul că nu vor fi eliberaţi decât în anumite condiţii.
Aceşti bani au menirea să înlocuiască sumele pe care BNR le eliberează pe piaţă şi care vor intra în circuitul economic. Este vorba despre rezervele minime obligatorii în valută, în valoare de 12 miliarde de euro, pe care Banca Centrală le-a strâns de la băncile comerciale. Prima sumă înapoiată bancherilor a fost de 1 miliard de euro, în luna mai. Tot atunci, BNR a primit prima de tranşă de împrumut de la FMI, respectiv 5 miliarde de euro.
A doua infuzie pe care BNR a făcut-o în piaţă a fost la sfârşitul săptămânii trecute, când a eliberat 1,3 miliarde de euro. Banii se vor duce în buzunarul statului sub forma unui împrumut din care se vor plăti salariile, pensiile şi alte restanţe.