Sorin Simon

Tribunalul Bucureşti a suspendat înfiinţarea Electra, la cererea Fondului Proprietatea

Electra, Fondul Proprietatea, infiintare, NUCLEARELECTRICA, suspendare, tribunal

Astfel, în 22 decembrie 2010, Fondul Proprietatea a formulat o cerere de chemare în judecată în contradictoriu cu societatea Nuclearelectrica prin care a solicitat pe calea unei cereri de ordonanţă preşedinţială suspendarea hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor (AGEA) Nuclearelectrica din 19 noiembrie 2010 prin care a fost aprobată înfiinţarea Companiei Naţionale Electra.

Dosarul a avut primul termen de judecată în de 6 ianuarie 2011, termen la care instanţa a rămas în pronunţare.

„În data de 10 ianuarie 2011 am luat cunoştinţă de hotărârea instanţei de la condica Tribunalului Bucureşti, Secţia a VI-a Comercială, astfel că prin sentinţa comercială nr. 155 din 6 ianuarie 2011, instanţa a decis următoarele: ‘Admiterea acţiunii. Dispune suspendarea  executării Hotărârii AGEA Nuclearelectrica nr. 13 din 19 noiembrie 2010 până la soluţionarea irevocabilă a dosarului nr. 62357/3/2010′”, se arată în comunicat.