Trichet: Băncile trebuie să evite acordarea de bonusuri nejustificate angajaţilor

angajați, banci, bonusuri, rezerve de capital, Trichet

„Îndemn băncile să profite de recenta redresare a profitabilităţii lor pentru a-şi întări capitalurile, mai degrabă decât să distribuie o mare parte a profiturilor pentru a acorda bonusuri ori compensaţii nejustificate”, a spus Trichet.

Politicienii francezi şi britanici vor să taxeze bonusurile bancare ale instituţiilor bancare care au primit 5.300 miliarde dolari în ajutoare de stat în perioada crizei financiare. Băncile din Marea Britanie care vor acorda bonusuri de peste 25.000 lire sterline până în aprilie 2010 vor trebui să achite o taxă de 50%. De asemenea, preşedintele Nicolas Sarkozy a anunţat că Franţa va impune anul viitor o taxă tot de 50% pentru bonusurile acordate în 2009.

„Suntem de acord că o taxare a bonusurilor ar trebui să fie considerată o prioritate, deoarece bonusurile pentru 2009 au crescut parţial datorită ajutorului guvernamental pentru sistemul bancar”, a mai spus preşedintele BCE.

De asemenea, Trichet a precizat că decizia de săptămâna trecută a BCE de a retrage măsurile excepţionale de lichiditate în 2010 nu este un semnal cu privire la viitorul ratelor de dobândă monetară. Măsurile ar urma să fie retrase „în ordine şi gradual”.