Tsunami în privat: 100.000 de firme se suspendă până la finele anului (video)

IMM, impozit forfetar, Ovidiu Nicolescu, privat

Cu sau fără impozitul minim, aproximativ 100.000 de firme îşi vor suspenda activitatea în ultimele şase luni ale anului. În primele şase luni s-au radiat 115.000 de firme deoarece multe s-au speriat de impozitul forfetar (minim).

În a doua parte a anului, firmele vor avea cel puţin acelaşi număr de probleme pentru că se amplifică criza şi în România. Dacă o să continuăm cu aceeaşi evoluţie, circa 100.000 de firme îşi vor suspenda definitiv sau temporar activitatea, a declarat preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România, Ovidiu Nicolescu. Potrivit acestuia, firmele vor fi afectate în principal de impozitul minim, dar şi de imposibilitatea de creditare.

În plus, Nicolescu a explicat că dintre cele circa 100.000 de firme afectate, majoritatea sunt microîntreprinderi, dar şi firme mici şi mijlocii din industrie, construcţii, servicii şi comerţ.

Legat de firmele care îşi vor menţine activitatea, preşedintele Consiliului a explicat că cel puţin 70% dintre acestea vor face disponibilizări. „Şi acestea trebuie să facă economii şi, cum de exemplu energia sau materia primă nu se ieftineşte, singura zonă din care se poate tăia este cea de personal“, a mai spus Nicolescu.

Urmăreşte emisiunile TMC şi toate ştirile video pe WEBTV

Ultimele Articole