Mihai Barsan

Tumoră renală extinsă pe vena cavă, extirpată într-o operaţie în premieră la Târgu Mureş

premiera, Târgu-Mureș

Medicul primar urolog Călin Chibelean, şef de lucrări la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş, a declarat miercuri într-o conferinţă de presă că este vorba de o operaţie de extirpare a unei tumori renale de opt centimetri şi a unui tromb tumoral flotant, care urca de-a lungul venei cave până la nivel supradiafragmatic, la câţiva centimetri de intrarea în inimă.

 

‘A fost o onoare să particip la această intervenţie chirurgicală cu pornire urologică şi finish cardiovascular. Este o premieră la Târgu Mureş. Cu aceasta, suntem undeva pe firmamentul chirurgiei urologice şi cardiovasculare’, a afirmat dr. Chibelean.

 

Medicul a spus că tumora a evoluat timp de câţiva ani, fiind asimptomatică, fiind depistată cu ocazia unui control – diagnosticul iniţial a fost de ‘rinichi dublu’ la un examen ecografic de rutină, iar la tomograf s-a descoperit tumora – iar operaţia de a durat circa cinci ore fiind un succes. Călin Chibelean subliniat că extirparea tumorii la pacienta de 57 de ani era necesară întrucât aceasta putea crea complicaţii, unele cu consecinţe grave.

 

Potrivit specialiştilor, acest gen de operaţii sunt rare la clinicile mari, la Institutul Clinic Fundeni din Bucureşti înregistrându-se în jur de astfel de 30 de cazuri în ultimii 20 de ani.

 

Echipa de chirurgi cardiovasculari au realizat asistarea circulatorie a pacientei în timpul operaţiei, pentru a se asigura că fragmente din cheagul de sânge ce însoţea trombul nu vor migra spre plămâni.

Ultimele Articole