Mihai Barsan

Turcia se oferă să discute cu Israelul încetarea focului în Fâşia Gaza

discutie, fasia gaza, foc, incetare, Israel, Turcia

Turcia speră ca Israelul să pună capăt raiduilor aeriene asupra enclavei palestiniene declanşate miercuri, care au provocat moartea a cel puţin 20 de persoane, între care femei şi copii, a declarat vicepremierul turc joi într-o conferinţă de presă.

 

Tot joi, ministrul de externe turc Ahmet Davutoglu a indicat la Ankara că ţara sa va sesiza organizaţiile internaţionale, cerându-le să ia măsurile ce se impun pentru a pune capăt „poziţiei agresive” a Israelului împotriva Fâşia Gaza.

 

Relaţiile turco-israeliene s-au deteriorat după intervenţia brutală a unui comando israelian asupra navei turce pilot Mavi Marmara, care conducea un convoi umanitar internaţional în Fâşia Gaza, anul trecut. Tentativa de spargere a blocadei israeliene în regiune s-a soldat cu moartea a nouă turci.

 

Turcia i-a cerut fără succes Israelului să-şi ceară oficial scuze şi să ridice blocada asupra Fâşiei Gaza. În consecinţă, Ankara şi-a retras ambasadorul în Israel şi a suspendat acordurile turco-israeliene în domeniul militar.

Ultimele Articole