Money.ro

Turiştii au schiat pe o pârtie artificială în acest weekend în Buşteni

Buşteni, parc, schi, ski

Parcul de distracţii din staţiunea prahoveană Buşteni reuneşte, în acest week-end, iubitori ai sporturilor de iarnă şi turişti care vor să se bronzeze.

Câteva zeci de iubitori ai sporturilor de iarnă au mers să schieze pe suprafaţa sintetică amenajată în parcul de distracţii din Buşteni. Potrivit lui Mihai Dobre, şef de instalaţie în cadrul fun park-ului din Buşteni, aproximativ 30 de schiori, adulţi şi copii, au încercat suprafaţa sintetică deschisă sâmbătă în incinta parcului de distracţii.

Mihai Dobre a declarat corespondentului MEDIAFAX că mulţi dintre cei care au mers la schi sâmbătă au fost locuitori din Buşteni, duminică în fun park-ul din staţiune mergând să schieze şi turişti din Bucureşti care au spus că au aflat din presă că în staţiunea prahoveană se schiază în august.

În timp ce unii schiază, peste o sută de turişti aflaţi în acest week-end la Buşteni au mers în fun park-ul amenajat la baza pârtiei Kalinderu pentru a se bronza, în condiţiile în care, duminică după-amiază, la Buşteni, termometrele arată peste 30 de grade Celsius.