‘Românii au importat foarte multe obiceiuri de la străini, dar şi-au uitat propriile tradiţii. Dacă vom merge în ritmul acesta, în 20-30 de ani vom deveni ‘altcineva’, vom fi o naţie fără rădăcini. Vreau să identificăm şi să revigorăm aceste tradiţii autentice. Noi am preluat multe tradiţii străine, dar nu am exportat nimic din ceea ce este al nostru. Această ‘Legendă românească a Mărţişorului’ va fi tipărită; comanda pentru firul de mărţişor din lână naturală este în lucru în cooperaţiile de la Craiova’, a afirmat Maria Grapini.
Ea a adăugat că promovarea României pe piaţa turistică a lumii trebuie făcută mult mai agresiv decât până acum.
Pe lângă acest obiectiv imediat, ministrul Turismului a punctat faptul că va dori ca hărţile turistice să fie tematice, astfel încât identificarea destinaţiilor de vacanţe să fie mult mai facilă, iar turiştii să opteze între agrement, turism balnear, speologic, montan, maritim, în Delta Dunării, religios sau cultural.
Potrivit ministrului Turismului, toate acestea trebuie realizate în ritm alert, pentru că România deţine în acest an preşedinţia Organizaţiei Mondiale a Turismului (OMT) şi spre toamnă doreşte să organizeze un eveniment la care să invite cât mai mulţi parteneri străini.
‘Până în septembrie trebuie să fac ceva; am dat temă unor consultanţi privaţi. Faptul că provin din mediul de afaceri, foarte mulţi au sărit să mă ajute fără bani. Le-am dat temă să facem un eveniment pe mandatul cât eşti preşedinte al OMT.
Fac evenimentul în România, aduc Asociaţia EcoTurism din Delta Dunării să arate ce avem noi ca unicat în lume. Aceste lucruri unice nu au fost promovate nici în albume’, a precizat Grapini.