Turneu unic al viorilor lui George Enescu! Pentru prima dată în istorie, cele patru celebre instrumente aduc un omagiu marelui compozitor român

Turneu unic al viorilor lui George Enescu! Cele patru viori în premieră pe scenă

 Pentru prima dată în istoria României, cele patru viori ale lui George Enescu vor răsuna împreună pe aceeași scenă, într-o serie de concerte care celebrează moștenirea lui Enescu și importanța culturală a patrimoniului muzical românesc.

Cele patru viori care au aparținut compozitorului și violonistului George Enescu, păstrate cu grijă în patrimoniul Muzeului Național „George Enescu” din București și clasate ca Tezaur Național se găsesc pe scena turneului „Vioara lui Enescu”, o premieră națională.

Violoniști de elită de pe scenele muzicii clasice românești

Turneul îi aduce împreună pe patru violoniști români recunoscuți: Gabriel Croitoru, care cântă pe vioara Guarneri del Gesù „Catedrala” din 1731, instrument pe care îl folosește încă din 2008. De asemenea, Simina Croitoru, care va interpreta pe vioara Paul Kaul din 1931; Paul Răducanu, care va cânta pe vioara Paul Kaul din 1930 și Mircea Dumitrescu, pe vioara Frères Silvestre din 1835. Alături de aceștia, pianistul Horia Mihail, cunoscut pentru colaborarea sa de lungă durată cu Gabriel Croitoru, va completa atmosfera muzicală a evenimentelor de înaltă ținută artistică.

Turneu unic al viorilor lui George Enescu
Turneu unic al viorilor lui George Enescu

Istoria și poveștile viorilor lui Enescu

Viorile lui Enescu au călătorit de-a lungul timpului, aducând sunetele muzicii clasice în săli mari și mici, de la cămine culturale până la scene celebre din marile capitale culturale ale lumii. Dreptul de a cânta pe celebra vioară Guarneri del Gesù, preferată de Enescu, a fost câștigat de Gabriel Croitoru într-un concurs național organizat în 2008.

Turneu unic al viorilor lui George Enescu! Un alt instrument cu o poveste fascinantă este vioara Paul Kaul, creată special pentru Enescu în 1931. Lutierul francez Paul Kaul a construit acest instrument special pornind de la dimensiunile mâinii stângi a muzicianului, pentru a se adapta perfect cerințelor tehnice și interpretative ale acestuia. Turneul va oferi publicului ocazia rară de a asculta toate cele patru viori ale lui Enescu într-o serie de recitaluri care vor avea loc în mai multe orașe din România – printre care Brașov (27 noiembrie), Deva (28 noiembrie) și Bistrița (29 noiembrie)– și, mai apoi, în diaspora, unde concertul din Bologna, programat pe 4 decembrie, va aduce sunetele Enesciene românilor din străinătate.

Turneu unic al viorilor lui George Enescu
Turneu unic al viorilor lui George Enescu