„Aşteptăm decizia preşedintelui Traian Băsescu, de promulgare sau nepromulgare a acestor legi, după care Guvernul va găsi soluţii pentru a rămâne în cifrele bugetului pe 2011”, a afirmat Boc, la postul public de radio.
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat recent un proiect de lege iniţiat de parlamentari PSD, PC şi PNL prin care TVA scade de la 24% la 5% pentru pâine, carne, lapte, ulei şi zahăr.
În aceeaşi zi, Camera Deputaţilor a adoptat şi o propunere legislativă a deputatului PDL Mircia Giurgiu de modificare a Codului Fiscal, care prevede că „venitul impozabil lunar din pensii se stabileşte prin scăderea din venitul din pensii a sumei de 2.000 de lei neimpozabile lunare”.