Tweet-urile plătite vor veni din partea conturilor companiilor şi vor fi poziţionate cât mai sus în pagina utilizatorilor de Twitter. Mesajele vor apărea o singură dată şi vor putea fi respinse cu un singur click, au anunţat reprezenţii Twitter.
Mai multe branduri, precum Groupon, Starbucks sau proiecte de caritate, precum American Red Cross au intrat în proiectul pilot care se desfăşoară în acest moment. Utilizatorii vor putea vedea mesajele publicitare în următoarele săptămâni.
Mesajele publicitare vor fi însoţite de o fotografie anume, care le va face recognoscibile ca fiind mesaje plătite.