Twitter a apărut în 2006. La origine, această platformă gratuită de microblogging, care numără în prezent o jumătate de miliard de utilizatori, a fost concepută pentru scrierea şi difuzarea de mesaje scurte, de maximum 140 de caractere.
Însă, puţin câte puţin, a apărut o utilizare alternativă, mai creativă, iar o serie de formule cizelate au invadat twittosfera, după modelul „keitai shosetsu” („roman mobil”, n.r.) folosite în textele japoneze expediate prin SMS-uri.
Deşi sunt bine ancoraţi în formatul digital, twitteraţii îşi revendică locul într-o istorie a literaturii, jalonată de constrângerile impuse autorilor, de la „L’Ouvroir de Littérature Potentielle” (OuLiPo) la texte despre cadavrele suprarealiştilor şi trecând prin haiku-rile japoneze şi „Les Nouvelles en troi lignes” de Félic Fénéon.
„Mai întâi, twitteratura seamănă cu un semn făcut cu ochiul la adresa ideii potrivit căreia constrângerea este fecundă”, aşa cum a demonstrat-o deja poezia, remarcă twitteratul Jean-Yves Fréchette, pentru care „originea literaturii a fost lapidară, a fost înscrisă în piatră”.
În 2010, acest fost profesor de literatură din Québec a înfiinţat împreună cu francezul Jean-Michel Le Blanc Institutul de twitteratură comparată (ITC) Bordeaux-Québec, destinat promovării şi dezvoltării twitteraturii. În parteneriat cu primăria din Bordeaux, ITC a organizat la sfârşitul lunii martie cea de-a doua ediţie a Festivalului internaţional de twitteratură, după ediţia inaugurală, organizată în Québec în 2012.
„De fapt, stilul tăiat, scurt, incisiv este foarte vechi”, afirmă Alexandre Gefen, cercetător şi specialist în ştiinţe umaniste digitale, evocând în special tradiţia moralistă.
„Twitter este un spaţiu de libertate în care diferitele forme de exprimare sunt posibile”, între deţinătorii unui scris „fragmentar” şi „foiletoniştii înscrişi în arta narativă”, susţine Jean-Yves Fréchette.
Micro-ştiri erotice, twiller (thriller pe Twitter, termen inventat de americanul Matt Ritchell) şi micro-povestiri au văzut lumina zilei pe Twitter, explică Alexandre Gefen, care evocă cu acest prilej propunerea scrierii unei opere interactive pe Twitter, lansată de Royal Opera House din Londra.
Scriitorul Thierry Crouzet şi-a impus această dublă constrângere a unui text încorsetat în 140 de caractere şi replasat într-o naraţiune clasică. El a scris un roman poliţist, „La Quatrième théorie”, un agregat de 5.200 de tweet-uri, lansat de editura Fayard. „Constrângerea contribuie la autodepăşire (…), este ca un drog”, afirmă scriitorul, de acum „debranşat” de la internet şi care tocmai a publicat o carte despre acest fapt („J’ai débranché”, editura Fayard).
El vorbeşte şi despre criticile aduse reţelei Twitter, considerată de unii o simplă maşină de scris în rafale: „Am avut nevoie de 16 luni pentru a-mi scrie romanul. Dacă l-aş fi scris în mod normal, aş fi avut nevoie de şase luni. Paradoxal, Twitter te obligă la o scriere lentă”.
După modelul lui Thierry Crouzet, câţiva twitteraţi au făcut pasul către publicarea operelor lor, în format digital sau tipărit. În 2010, o colecţie americană propunea o relecturare a „capodoperelor literaturii” de către „generaţia Twitter”.
Twitteratura „nu are neapărat nevoie să fie publicată, ea trăieşte pe Twitter”, nuanţează Jean-Michel Le Blanc, un „apostol” al twoosh-ului, tweet de exact 140 de caractere, şi autor al lucrării „Comptes des 1001 tweets”.
Care va fi viitorul twitteraturii? Thierry Crouzet şi-a exprimat îndoielile în legătură cu capacitatea acestei forme de literatură de a genera un curent durabil. După părerea sa, principalul aport al reţelei Twitter constă în „interacţiunea” cu cititorii, care participă în timp real la scrierea operei prin intermediul tweet-urilor lor: „Ei mi-au mărit talia creierului (…) Este o strategie a cyborgilor”, spune, glumind, scriitorul.
„Poate să apară şi o stare de plictiseală faţă de acest instrument”, consimte Alexandre Gefen. „Twitter corespunde însă unei tendinţe foarte profunde a literaturii de a ne acompania cotidianul cu reflecţii lapidare”, mai spune acesta.
