Money.ro

UBS şi Credit Suisse neagă speculaţiile apărute pe burse că ar fi accesat fonduri de la Fed

burse, Credit Suisse, fed, fonduri, speculaţii, UBS

Acţiunile celor două bănci au scăzut vineri, în ton cu restul cotaţiilor din sectorul financiar european. Preţul acţiunilor UBS a pierdut 3,2%, iar Credit Suisse 2%. Evoluţia acestora a fost, însă, mai bună decât a celor mai multe instituţii de credit mari din Europa.

 

Pieţele financiare au speculat că o bancă din Elveţia a accesat lichidităţi de la Fed, printr-o tranzacţie realizată prin intermediul Băncii Naţionale a Elveţiei.

 

UBS şi Credit Suisse au negat, prin intermediul unor comunicate, accesarea de fonduri de la Fed.

 

Acţiunile altor mari bănci europene se aflau în scădere puternică la 12:00 GMT, din cauza temerilor privind stabilitatea sectorului financiar european. HSBC a pierdut 5,7%, Lloyds 5,27%, în timp ce, în Franţa, Societe Generale a coborât cu 2,3%, iar BNP cu 3,55%. Pe piaţa din Spania, Santander şui BBVA au scăzut cu 2,7%, respectiv 1,84%, iar în Italia principalele bănci, Intesa Sanpaolo şi UniCredit, au înregistrat declinuri de 4% şi 3,77%. Băncile germane Deutsche Bank şi Commerzbank au pierdut 4%, respectiv 2,64%.

Ultimele Articole