Ionut Lupescu

Ucraina: Riscuri ridicate ca războiul să se mute în vestul ţării

criza din Ucraina

Confruntarea, soldată cu cel puţin trei morţi şi 13 răniţi la 11 iulie la Mukacevo, destabilizează şi mai mult ţara şi creşte temerea privind deschiderea unui al doilea front în vestul ţării, estimează unii analişti de la Kiev. Incidentele au avut loc sâmbătă la prânz în incinta clubului sportiv Antares, deţinut de deputatul Mihail Lanio, fost membru al Partidului Regiunilor al fostului preşedinte Viktor Ianukovici. Potrivit versiunii avansate de Ministerul ucrainean de Interne, o altercaţie a izbucnit între indivizi civili şi membri ai ‘Pravîi Sektor’, care au ‘tras primii’. ‘Ei au ucis pe cineva, iar apoi au dus corpul în maşina lor. În acel moment au descins patrule de poliţie şi a început un schimb de focuri între părţi’, a indicat sâmbătă purtătorul de cuvânt al ministerului, Artem Şevcenko.

‘Pravîi Sektor’ neagă acuzaţiile, prin intermediul lui Roman Stoika, comandantul batalionului naţionalist, supranumit Grits, care a declarat că detaşamentul său a mers la clubul Antares la invitaţia lui Lanio pentru a discuta pe tema contrabandei cu ţigări, practică larg răspândită în regiune. Acesta a susţinut că lui Lanio nu-i place că oamenii săi patrulează graniţa şi nu-i lasă să treacă pe contrabandişti. ‘Ne-am dus în sala lui de sport. Eram doisprezece, înarmaţi cu puşti. Ei erau în jur de o sută, de asemenea înarmaţi. Lanio ne-a cerut să nu ne atingem de teritoriul său, asigurând că Viktor Medvedciuk (ex-şeful administraţiei prezidenţiale sub fostul regim) îl acoperă, ceea ce noi am refuzat să facem’, susţine acesta într-o înregistrare video postată sâmbătă pe Youtube. Potrivit lui Stoika, două maşini de teren fără semne distinctive şi dotate cu mitraliere au venit să-i recupereze. ‘Am aruncat o grenadă fumigenă în stradă şi un schimb de focuri a izbucnit în timp ce noi ne urcam în maşini’, mai spune el.

A urmat o zi lungă de gherilă urbană. Combatanţii naţionalişti s-au refugiat într-un post al poliţiei rutiere, situat la intrarea în oraş, înainte blocând drumul spre Kiev cu vehicule incendiate. Confruntări acerbe au continuat între reprezentanţii ‘Pravîi Sektor’ şi forţele de ordine cu utilizarea de mitraliere grele şi lansatoare de grenade. Forţe speciale de intervenţie au fost imediat trimis de către autorităţile de la Kiev, în timp ce negocieri au început între cele două tabere. Bilanţul oficial al luptelor dat publicităţii duminică seara era de trei morţi (un civil şi doi combatanţi ‘Pravîi Sektor’) şi 13 răniţi de ambele tabere, scrie Agerpres.

Situaţia a escaladat şi la nivel naţional. Dmitro Iaroş, liderul ‘Pravîi Sektor’, s-a deplasat sâmbătă la Mukacevo pentru a negocia cu autorităţile. Manifestaţii ale grupărilor naţionaliste au avut loc marţi în mai multe oraşe din Ucraina, inclusiv la Kiev şi la Lvov. Iar, preşedintele Petro Poroşenko a convocat la începutul săptămânii o şedinţă de urgenţă a Cabinetului Militar pentru a opri confruntarea dintre membrii grupării paramilitare ultranaţionaliste şi poliţie.

La Lvov, două explozii au vizat marţi o secţie de poliţie, doi poliţişti fiind grav răniţi, dintre care unul şi-a pierdut un picior. Este un atentat ce a vizat ‘destabilizarea ţării’, a declarat Ministerul de Interne ucrainean, legând acest eveniment de confruntările de la Mukacevo.

Preşedintele Poroşenko a ordonat serviciilor de securitate şi poliţiei să dezarmeze ‘grupusculele ilegale’ care ameninţă ‘să destabilizeze şi mai tare ţara, aflată deja în război împotriva separatiştilor în Est’. ‘Eu vorbesc de clanuri, de contrabandă şi corupţie. Ar trebui luate măsuri concrete împotriva tuturor celor implicaţi, indiferent de statut sau conexiunile lor’, a pledat preşedintele ucrainean, în contextul în care presa de la Kiev scrie că la Mukacevo s-a produs o reglare de conturi între deputaţii Viktor Baloga (fost primar în acest oraş) şi Mihail Lanio.

Premierul ucrainean, Arseni Iaţeniuk, a cerut la rândul său şefului serviciului fiscal Roman Nasirov destituirea tuturor reprezentanţilor vamali din Transcarpatia: de la şefi la vameşi de rând. Rada Supremă de la Kiev (parlamentul) a instruit o comisie de anchetă care trebuie să-şi facă public raportul asupra evenimentelor de la Mukacevo până la 17 iulie.

Informaţiile publicate de ECONOMICA.net pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor. http://www.economica.net/ucraina-riscuri-ridicate-ca-razboiul-sa-se-mute-in-vestul-tarii-presa_104081.html#ixzz3fx0z73ws