„Considerăm de neacceptat şi deloc întâmplător faptul că, la numai două săptămâni înaintea congresului UDMR de la Miercurea Ciuc, Direcţia Naţională Anticorupţie a reluat cercetările într-un caz care datează de mai mulţi ani”, se arată în comunicat.
Potrivit comunicatului UDMR, semnat de liderul formaţiunii, Kelemen Hunor, Borboly Csaba este „un politician care munceşte de mulţi ani în interesul comunităţii, în calitate de preşedinte de Consiliu Judeţean, de lider UDMR, pentru bunăstarea şi siguranţa comunităţii din judeţului Harghita”.
„UDMR a aflat cu stupoare că Borboly Csaba, preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, a fost reţinut de DNA. Uniunea este solidară cu Borboly Csaba. Este vorba despre un politician care munceşte de mulţi ani în interesul comunităţii, în calitate de preşedinte de Consiliu Judeţean, de lider UDMR, pentru bunăstarea şi siguranţa comunităţii din judeţul Harghita. UDMR nu înţelege cele întâmplate azi. Suntem convinşi că Borboly Csaba a procedat legal pe tot parcursul activităţii sale. Noi credem în nevinovăţia sa. Avem încredere că DNA va da publicităţii cât mai curând detaliile acestui caz stupefiant şi va înlătura pata de pe reputaţia lui Borboly Csaba”, se arată în comunicat.
Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, a fost reţinut, luni, de către procurorii DNA, fiind suspectat de fapte de corupţie, a declarat, luni, şeful Serviciului Teritorial Târgu Mureş al DNA, Elena Curcă. Elena Curcă a evitat să facă precizări privind acuzaţiile care i se aduc preşedintelui Consiliului Judeţean Harghita.
Soţia preşedintelui CJ Harghita, Borboly Csaba, declara, luni după-amiază, că acesta a fost reţinut de DNA pe 24 de ore pe motiv că nu a verificat documentaţiile privind ordinele de plată pentru două drumuri judeţene în 2010, înainte de a le semna.
Soţia preşedintelui CJ Harghita, Borboly Melinda, spunea, într-o conferinţă de presă susţinută în faţa Consiliului Judeţean Harghita, că soţul său a plecat luni dimineaţă, la ora 5.00, la sediul Serviciului Teritorial Mureş al DNA pentru a da o declaraţie şi că, în cursul după-amiezii, a primit un telefon de la acesta, care o anunţa că a fost reţinut de DNA pentru 24 de ore pe motiv că, înainte de a semna, nu a verificat documentaţiile privind ordinele de plată pentru două drumuri judeţene în 2010.
Borboly Melinda, care a declarat că, în opinia ei, soţul său este nevinovat, a precizat că înaintea preşedintelui CJ au semnat directorul şi vicepreşedintele instituţiei, adăugând că nici nu intra în atribuţiile soţului său să verifice documentaţiile.
Ea a mai spus că atunci când a observat, după „un an sau doi”, că „ceva nu este în regulă” cu documentaţia, Borboly a sesizat organele de specialitate. Potrivit acesteia, DNA a considerat că această sesizare a preşedintelui CJ Harghita este „un denunţ calomnios” făcut de acesta.
Borboly Melinda adăuga că în ultimii cinci ani soţul său a fost ţinta mai multor denunţuri calomnioase şi că inclusiv ea şi cele două fete ale lor au primit sms-uri de ameninţare, însă şi-a sfătuit soţul să meargă înainte cu activitatea în fruntea administrasţiei judeţene.
Borboly Csaba, care este şi preşedintele organizaţiei teritoriale Ciuc a UDMR, deţine funcţia de preşedinte al CJ Harghita din anul 2008.
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Harghita, Borboly Csaba, declara, în august 2011, că este verificat de DNA pentru presupuse fapte de corupţie în urma unui denunţ făcut de „persoane răuvoitoare”, în legătură cu construcţia casei sale şi cu vânzarea supraevaluată a unui apartament.
Şeful CJ Harghita, Borboly Csaba, reţinut pentru corupţie, are, potrivit declaraţiei de avere, nouă terenuri şi două case de locuit, în timp ce în declaraţia de interese se menţionează că firma tatălui său are un contract cu DSVSA pentru servicii sanitar-veterinare încheiat în 1999 pe 15 ani.