Proiectul va fi finanţat din fonduri europene nerambursabile prin Programul Operaţional Regional şi este parte componentă a Planului Integrat de Dezvoltare al municipiului Cluj-Napoca.
În cadrul proiectului se va realiza o reţea de 50 de staţii de închiriere de biciclete în regim self-service şi piste/trasee destinate bicicliştilor în localităţile Cluj-Napoca, Floreşti şi Apahida. De asemenea, în zona metropolitană Cluj se va derula o campanie de promovare a transportului pe bicicletă. Proiectul are valoarea totală a de 17.646.598 lei, din care 11.000.677 fonduri europene nerambursabile şi o perioadă de implementare de 18 luni.
„Municipiul Cluj – Napoca a fost desemnat Pol de Creştere în 2008 şi, prin Axa 1 a Programului Operaţional Regional, are o alocare de 82.413.100 euro pentru a finanţa proiecte de dezvoltare urbană integrată. Până în prezent, municipiul Cluj-Napoca a depus în cadrul acestui domeniu de intervenţie un număr de 13 proiecte, dintre care a semnat contracte de finanţare pentru cinci proiecte în valoare de 39,4 milioane de euro” se arată în comunicat.
Potrivit Ministerului Turismului, prin implementarea Planului Integrat de Dezvoltare se urmăreşte dezvoltarea şi modernizarea urbanistică, creşterea competitivităţii economice şi dezvoltarea serviciilor cu specific social a Zonei Metropolitane Cluj.