„Conform legii lui Murphy, în ceea ce mă priveşte, nicio faptă bună nu ramâne nepedepsită. Doar ce m-am gândit să reglementez publicitatea stradală că s-au şi gasit unii de la veşnica presă critică să îmi caute <adevăratele motive> pentru care vreau să institui reguli generale în acest domeniu. Desigur, diverse interese personale”, scrie ministrul pe blog, explicând că iniţiativa sa a pornit de la supărarea unui cetăţean simplu „care nu mai poate vedea oraşul din cauza panourilor publicitare”. Ea spune că abia apoi devenit preocupată de acest subiect datorită atribuţiilor în domeniul construcţiilor şi urbanismului pe care le are ca ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului.
Udrea precizează însă că nu se pune problema interzicerii publicităţii stradale, ci doar a reglementării sale „pentru a nu mai apărea panouri stradale construite ilegal, pentru a nu mai existe mash-uri şi banner-e pe faţada clădirilor monument istoric, afişe pe toţi stâlpii şi toţi pomii”.
Ministrul susţine că, deşi autorităţile locale au de câştigat de pe urma publicităţii stradale, sunt incapabile să combată panotajul ilegal, deci pierd bani pe care ar fi putut să-i încaseze, şi sugerează drept soluţie ca reglementarea în acest domeniu să revină autorităţilor centrale, nu locale.
„Este adevărat că publicitatea stradală aduce bani la bugetele locale. Trebuie făcută însă precizarea că aproape o treime din panourile publicitare sunt construite ilegal (peste 6500 la nivel naţional) şi, deci, nu se încasează taxe pe ele. Mai mult, la două luni după semnalarea acestor nereguli, nici 3% dintre cazuri nu fuseseră rezolvate de administraţiile locale. Motivele variază de la dezinteres, până la interese. Iată de ce administraţiile locale nu pot reglementa fiecare în parte publicitatea stradală”, conchide Udrea.
