Udrea: Nu este acum momentul pentru discuţii despre remaniere, PDL trebuie să explice măsurile

Elena Udrea, masuri austeritate, masuri guvern, ministerul dezvoltarii regionale, Ministerul Turismului, PDL, reducere pensii, reducere salarii

„Am observat în aceste zile o mare preocupare pentru discuţii, pentru false piste de dezbatere publică şi în general o preocupare pentru amplificarea unor subiecte care sunt departe de preocupările românilor şi de problemele din acest moment. Zilele astea vorbim despre remaniere…este ultimul subiect de aprige discuţii într-o anumită parte a presei. Vorbim despre remaniere în loc să explicăm măsurile de reducere a cheltuielilor din sectorul public sau să vorbim despre măsurile active de redresare economică pentru utilizarea fondurilor europene şi pentru crearea de locuri de muncă. Adică exact de ceea ce are importanţă pentru români”, îşi începe Elena Udrea postarea.

„Nu este acum momentul pentru discuţii despre remaniere. Acum PDL trebuie să discute şi să explice de ce măsurile de austeritate sunt necesare şi cum s-a ajuns aici. Este dator şi este obligat la aceste explicaţii faţă de români!”, mai susţine Udrea.

În opinia ministrului Dezvoltării, „este nevoie ca PDL să explice clar că reducerile de pensii şi salarii din acest moment, deşi dureroase pentru români, reprezintă varianta cea mai puţin rea, care asigură cele mai bune şanse pentru redresarea economiei” în timp ce mărirea taxelor „ar fi sufocat mediul privat care este motorul redresării economice”.

„PDL ar trebui să spună clar, că deşi îşi asumă responsabilitatea, alături de toată clasa politică, pentru problemele structurale ale economiei, dezastrul din acest moment este mai ales consecinţa dezmăţului bugetar din anii 2007-2008”, consideră ministrul, invocând „peste 20 de ordonanţe de urgenţă pentru măriri de salarii, românii fiind amăgiţi cu iluzia unor venituri fără acoperire economică”. „Inepţiile economice şi plata pe care guvernul Tăriceanu a dat-o PSD pentru sprijinul parlamentar, au dus la situaţia dramatică în care după ani de zile de creştere economică, România a intrat în plină criză cu bugetul golit, PNL şi PSD irosind pe pomeni şi ciubucuri electorale 3 mld de euro, bani de investiţii. Măsurile de austeritate sunt într-adevăr măsuri dificile, mai ales pentru o ţară în care veniturile sunt mici, însă dacă ne uităm în jur vedem că toată economia UE – care este principalul nostru partener comercial – se cutremură, iar România nu putea scăpa neafectată. Grecia se confruntă cu criză enormă, Spania cere finanţare pe pieţele externe şi nu o primeşte, lângă noi, Ungaria anunţă probleme economice comparabile cu ale Greciei”, spune Udrea.

În final, într-un post scriptum, ministrul Dezvoltării face câteva ultime precizări. „Mi-ar fi plăcut ca în loc să se vorbească de politică, să se vorbească şi de lucrurile bune care se întâmplă – cum ar fi cei 500 de milioane de euro, bani europeni din Programul Operaţional Regional al ministerului Dezvoltării pentru proiecte de investiţii deja aprobate în acest an. Pentru că ceea ce nu spune nimeni este că avem nevoie de încredere în mersul economiei, în aceeaşi măsură în care avem nevoie de prudenţă şi măsuri ferme. Dar aceste lucruri nu se spun pentru că mogulilor le convin apele tulburi, au nevoie să existe neîncredere, pentru că pescuitul în ape tulburi este rezervorul lor de bani”, conchide Udrea.

Vicepreşedintele PDL Ioan Oltean a declarat vineri, la Bistriţa, că „imediat” după adoptarea măsurilor de austeritate Emil Boc va trebui să facă o remaniere guvernamentală „şi o va face”, susţinând că premierul i-a confirmat acest lucru.

„Imediat după adoptarea acestor măsuri premierul va trebui să facă o remaniere guvernamentală – şi o va face! V-am răspuns la întrebare sincer… „, a afirmat Oltean.

Întrebat dacă premierul Emil Boc i-a spus că va remania Guvernul, Oltean a răspuns: „Mi-a spus că o va face!”. „Imediat după ce se adoptă aceste măsuri va trebui făcută o remaniere guvernamentală. Dar nu acuma, nu astăzi, nu mâine, ci după. Pentru că sunt multi miniştri care nu au confirmat”, a continuat vicepreşedintele PDL.

Ultimele Articole