Elena Udrea e din nou pe val. Ministrul Dezvoltării, care se află astăzi şi mâine într-o vizită oficială în Ungaria, a preluat şefia interimară a Organizaţiei Bucureşti a PDL, acolo unde îl înlocuieşte pe primarul sectorului 3, Liviu Negoiţă.
Numirea sa nu ar trebui să fie o surpriză, în condiţiile în care mutarea fusese vehiculată cu ceva vreme în urmă. Numai că atunci, Udrea a negat: „E doar un zvon că aş prelua şefia PDL Bucureşti”, declara Elena Udrea, cu doar o lună în urmă, pentru MEDIAFAX.