Money.ro

Udrea: Probabil că ne vom duce la consultări cu o propunere agreată de coaliţie pe tema reorganizării

Coaliție, consultari, cotroceni, Elena Udrea, PDL, propunere

„Discutăm. Eu cred că aici important este interesul României. Până la urmă, că vorbim de Harghita, Covasna sau de Constanţa, Tulcea, Suceava, Olt, interesul este să reuşim să ne rezolvăm problemele de dezvoltare, de infrastructură, de pregătire profesională. E interesul naţional, indiferent care este etnia din care provine fiecare”, a spus Udrea.

„Sunt convinsă că o soluţie… Probabil că ne vom duce cu o propunere agreată la nivelul coaliţiei în faţa preşedintelui. Până la urmă, şi noi trebuie să fim responsabili să propunem preşedintelui soluţii, nu să aşteptăm numai de la domnul preşedinte”, a susţinut vicepreşedintele PDL.

Preşedintele Traian Băsescu a invitat partidele şi formaţiunile politice reprezentate în Parlamentul României la consultări, marţi. pe 21 iunie. Temele de discuţie sunt revizuirea Constituţiei şi reorganizarea administrativă a teritoriului României. Reprezentanţii Uniunii Social Liberale sunt invitaţi la ora 14.00, iar reprezentanţii Partidului Democrat Liberal, Uniunii Democrate Maghiare din România, Uniunii Naţionale pentru Progresul României şi Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale la ora 16.00. Fiecare delegaţie poate fi alcătuită din 5 persoane.