Marian Manolache

Udrişte: Contractul cu Alstom va fi renegociat. Metrorex nu are bani pentru plata prestaţiilor

Alstom, Gheorghe Udriste, Metrorex

„Unul dintre motivele pentru care am solicitat renegocierea contractului, iar Guvernul României a aprobat prin memorandum, este acela că sumele percepute sunt foarte mari, incluzând şi un procent consistent de profit anual, iar Metrorex nu dispune de suficiente surse de finanţare pentru plata acestor prestaţii. De pildă, la nivelul anului 2011 suma stabilită prin contract este de circa 199 milioane lei”, a declarat pentru NewsIn Gheorghe Udrişte.

 

Potrivit acestuia, conform prevederilor contractuale, în condiţiile în care negocierea ar eşua, contractul ar putea fi reziliat.

 

„Suma datorată de Metrorex către Alstom este de circa 150 de milioane de lei, este o datorie istorică cumulată din 2007 până în prezent”, a spus Udrişte, precizând că suma penalităţilor nu este certă şi nici oficială.

 

Directorul general al Metrorex a explicat: „Sunt mulţumit de serviciile pe care le prestează Alstom, la un grad de satisfacţie mediu, dar nu sunt mulţumit de sumele din contract pe care le percepe firma pentru asigurarea mentenanţei”.

 

Metrorex a semnat în 2004 un contract pe o perioadă de 15 ani pentru asigurarea mentenanţei garniturilor. Metrorex estimează pentru 2011 venituri totale de 647,175 milioane lei, din care cele de exploatare reprezintă 646,57 milioane lei, potrivit proiectului de buget al companiei.

În ceea ce priveşte investiţiile pentru acest an, Metrorex va aloca din surse proprii 13,622 milioane lei, iar alocaţiile de la buget vor fi de 407,787 milioane lei.

 

Proiectul de buget al companiei pe acest an prevede plăţi restante în valoare de 156,7 milioane lei, precum şi creanţe restante de 20 milioane lei. Metrorex şi-a bugetat pentru 2010 venituri de 566,41 milioane lei, mai mici cu 7,45% faţă de anul trecut (612,05 milioane lei), şi cheltuieli de 649,68 milioane de lei, în scădere cu 6,1% comparativ cu anul 2009, când acestea au fost de 612,05 milioane lei.

 

Ultimele Articole