Marian Manolache

UE amână publicarea planului de recapitalizare a băncilor europene

BCE, EBA, fed, plan de salvare

Miercuri, miniştrii ar fi trebuit să ajungă la un acord privind detaliile planului de 106 miliarde de euro de recapitalizare a băncilor, menit să restabilească încrederea investitorilor. Dar ultimele evoluţii din ţări ca Italia, care nu se mai poate împrumuta de pe pieţe decât la costuri extrem de ridicate şi nu are cei 15 milioane de euro necesari recapitalizării sistemului său bancar, conform datelor Autoritatea Bancară Europeană (EBA), au sporit temerile privind realizarea acestui plan.

 

În 27 octombrie, Autoritatea Bancară Europeană a anunţat că băncile din Uniunea Europeană trebuie să-şi majoreze capitalul cu 106 miliarde de euro până la sfârşitul lunii iunie 2012, într-o încercare de a restabili încrederea investitorilor într-un sector afectat de criza datoriilor din zona euro.

 

Giuseppe Vegas, şeful Comisiei naţionale pentru societăţi şi bursă (Consob) din Italia, s-a întrebat cum a calculat Autoritatea Bancară Europeană capitalul de care au nevoie instituţiile de creditare italiene şi a afirmat că efortul de a-şi majora capitalul riscă să exacerbeze criza creditării.

 

Giuseppe Vegas a declarat pentru ziarul italian ‘La Repubblica’ că Banca Italiei şi Consob discută reevaluarea acestor reglementări.

‘În Italia există temeri din partea băncilor. Oricum banii nu mai circulă. Principalul risc îl reprezintă o extinderea a crizei creditelor’, a afirmat şeful Consob.

 

EBA a anunţat că băncile italiene trebuie să-şi majoreze capitalul cu aproape 15 miliarde de euro pentru a ajunge la o rată a fondurilor de nivel 1 (Core Tier 1) de 9% până în iunie 2012.

 

Alte ţări, cum ar fi Germania, au pus sub semnul întrebării cifrele anunţate de EBA pentru recapitalizarea băncilor.

 

Dacă băncile nu reuşesc să-şi majoreze capitalul, ele vor fi nevoite să apeleze în ultimă instanţă la Fondului European de Stabilitate Financiară (EFSF).

 

Băncile centrale din principalele economii mondiale au anunţat miercuri un program de acţiune coordonată pentru a atenua presiunile asupra sistemul financiar global. BCE, Fed (Rezerva Federală americană), Banca Angliei, şi băncile centrale din Japonia, Canada şi Elveţia se vor mobiliza, începând cu 5 decembrie, pentru a uşura accesul la finanţare al persoanelor fizice şi juridice. Prin măsurile adoptate, băncile comerciale vor putea achiziţiona mai ieftin dolari şi vor avea asigura accesul mai rapid la fonduri, când va fi necesar.

 

Este o măsură ce va permite instituţiilor financiare din Europa să răsufle uşurate cel puţin până la sfârşitul anului şi să acorde în continuare împrumuturi persoanelor fizice şi juridice.