UE ar putea fi mult mai exigentă cu România în privinţa aderării la Schengen

aderare, anticorupţie, bruxelles, România, romi, Schengen, UE, Uniunea Europeana, zona euro

În contextul politic actual – problemele din justiţie, problema integrării romilor – , este posibil ca Bruxellesul (Consiliul European) să fie foarte atent la capitolele neîndeplinite şi să fie mai exigent cu România decât în cazul aderării la Uniunea Europeană în 2007, avertizează studiul realizat de CRPE.

Directorul CRPE, Cristian Ghinea, a declarat, în conferinţa de presă de prezentare a studiului, că procesul de aderare la Schengen este mult mai imprevizibuil decât momentul aderării la UE, în condiţiile în care monitorizarea este făcută de Consiliul European. El adăugat că, din acest motiv, este şi greu de spus ce se va întâmpla lunile viitoare, când se va lua decizia privind aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen.

La rândul său, directorul de programe al Centrului pentru Politici Europene, Ciprian Ciucu, şi, totodată, autorul studiului „Pregătiţi pentru Schengen? Absolvenţi cu indulgenţă”, a apreciat că, dacă până acum România a mizat pe indulgenţa partenerilor europeni, de acum poate miza doar pe îndeplinirea temelor, ca să „nu aibă de ce se crampona” reprezentanţii celorlalte state membre UE.

Studiul CRPE arată, de asemenea, că demisia fostului ministru de interne, Vasile Blaga, şi în general bulversările politice de la nivelul Ministerului Administraţiei şi Internelor pot duce la întârzieri ale aderării României la Schengen. „În acest moment, îndeplinirea măsurilor tehnice şi aderarea ţării noastre în luna martie 2010 depind de maturitatea şi capacitatea administrativă a ministerelor de linie implicate şi de stadiul în care se află procesul”, afirmă studiul CRPE.

„Ministrul Blaga a stabilit aderarea la Schengen drept un obiectiv politic personal. Acum, noul ministru are nevoie de un timp”, a menţionat Ciprian Ciucu, autorul sudiului. El a atras atenţia că, în cazul în care nu există o persoană dedicată procesului, este posibil să existe întârzieri în procesul de aderare a României la Schengen.

O parte dintre decalări în procesul de aderare la Schengen se datorează şi caracterului instabil al funcţiei publice, consideră documentul dat publicităţii de CRPE, care dă drept exemplu refuzul MAI de a pune la dispoziţie lista funcţionarilor numiţi să facă parte din Comisia de autoevaluare Schengen, motivând „procesul de reorganizare prin care trec în prezent instituţiile”. De altfel, autorul stdiului a declarat că şi-a propus, iniţial, împreună cu colegii din Bulgaria, o evaluare a măsurilor din Planul de autoevaluare Schengen pentru 2010, dar a adăugat că „nu a reuşit acest lucru, pentru că MAI a ales ca în acest an să nu mai publice acest documentul”, care a fost publicat în 2008 şi în 2009.

Concluzia studiului este că „România şi-a făcut în cea mai mare parte temele, dar nu de nota zece”, riscând astfel să nu treacă „examenul Schengen”. Autorul spune că „România a mizat pe indulgenţă, aşa cum a făcut-o şi în momentul aderării la Uniunea Europeană”. Atunci, contextul politic a favorizat accederea în UE, astăzi contextul politic ne poate fi defavorabil, avertizează CRPE.

În context, Ciprian Ciucu a menţionat posibilitatea activării unui mecanism de cooperare şi verificare pentru integrarea romilor din România, dar fără să dea detalii suplimentare pe această temă.

De altfel, raportul semnalează la capitolul „probleme politice” care ar putea apărea în calea aderării României la spaţiul Schengen problema neintegrării sociale a romilor, adusă în discuţie de Franţa, dar şi Mecanismul de Verificare şi Cooperare în Justiţie. În plus, studiul CRPE avertiează că Franţa îşi poate face aliaţi în cadrul Consiliului European pentru a încerca amânarea aderării României la Schengen, invocând neîndeplinirea la timp sau riguroasă a tuturor măsurilor, menţionând că în mediul guvernamental se vorbeşte deja de octombrie 2011 ca dată a aderării.

Ciprian Ciucu, directorul de programe al Centrului pentru Politici Europene, a apreciat că cel mai rău scenariu în ceea ce priveşte aderarea României la Schengen este „să mai stăm încă un an – doi”, însă a adăugat că este puţin probabil să se întâmple acest lucru, ţinând cont de stadiul avansat în care se află autorităţile române cu măsurile în vederea finalizării procesului.

La rândul său, Cristian Ghinea a apreciat că există şi motive pentru a face o legătură între progresele României în justiţie sau problema romilor de aderarea Schengen, reamintind că decizia va fi „pur politică”. „Problema este că nu suntem absolout beton pe picioarele noastre ca să le batem obrazul că ne-am făcut temele (…), suntem în poziţia în care trebuie să apelăm la indulgenţa lor, pentru că contează mai mult ce nu ai făcut, decât ce ai făcut aici”, a adăugat Cristian Ghinea.

Documentul publicat de Centrul European pentru Politici Europene remarcă, de asemenea, că „s-au înregistrat întârzieri, termenele de finalizare asumate în diferitele planuri de acţiune au fost de multe ori redefinite şi împinse din ce în ce mai aproape de data preconizată aderării”. Cu toate acestea, procesul în sine a mers bine, România beneficiind de experienţa şi capacităţile administrative dezvoltate în procesul de aderare la Uniunea Europeană, arată studiul realizat de CRPE.

Potrivit raportului, se remarcă întârzieri în ceea ce priveşte adoptarea legislaţiei. „Deşi adoptarea legislaţiei necesare aderării la spaţiul Schengen este uşor de motivat şi de justificat, din cauza birocraţiei, legislaţia (deja formulată, realizată) se află în circuitul birocratic al aprobărilor interministeriale. Cu toate acestea, România poate finaliza la timp, până la sfârşitul anului, adoptarea tuturor actelor normative rămase până în acest moment restante”, concluzionează studiul.

Studiul CRPE a fost finanţat de Open Society Institute (OSI) Sofia, European Policy Initiative, în cadrul proiectului „Monitorizarea civică a progreselor Bulgariei şi României în vederea aderării la spaţiul Schengen”.

Ultimele Articole