Elita politică şi economică s-a adunat la Davos, pentru întrunirea anuală a Forumului Economic Mondial, şi o bună parte din discuţii vor avea ca subiect concentrarea puterii lumii într-un aşa-zis “G-2”, unde SUA şi China sunt actorii principali.
Tot mai mulţi politicieni şi analişti europeni cred că puterea şi influenţa UE pe plan internaţional scade rapid, din cauza unei combinaţii dintre divizările politice şi o previziunile pentru dezvoltare economică proastă pe termen lung.
Un exemplu de prestaţie proastă a UE la nivel mondial este summit-ul pe probleme de mediu de la Copenhaga, de luna trecută. Ţările UE s-au văzut în poziţia de lideri în discuţiile pe această problemă, dar niciuna nu a fost invitată la discuţiile finale, când SUA şi China au parafat modestul acord. Liderii Braziliei, Indiei şi Africii de Sud au fost invitaţi la discuţii de către China.
Discuţiile despre cotele de emisii de gaze cu efect de seră a continuat între statele UE şi după summit, dar acestea nu au putut ajunge încă la un acord.
Diferendele dintre naţunile europene fac compromisul foarte greu de găsit, interesele naţionale primează în faţa intereselor Uniunii. Tratatul de la Lisabona a fost semnat după opt ani de negocieri acerbe, şi a fost de mai multe ori pus în pericol de ţări eurosceptice precum Irlanda sau Cehia.
Posturile de rang înalt care s-au născut din tratat au fost ocupate de doi politicieni minori – Herman Van Rompuy, în poziţia de preşedinte, şi Catherine Ashton, ca Înalt reprezentant pentru politica externă, – din teama liderilor europeni de a-şi pierde din putere.
Slăbiciunile UE au fost speculate în repetate rânduri de către Rusia, un exemplu concret fiind criza gazului la începutul anului trecut.
Europa rămâne un jucător global important. Cele 16 trilioane de dolari (11.35 trilioane de euro) din economia UE înseamnă 28% din produsul mondial brut. Piaţa UE este cea mai mare pentru exporturile Chinei, Germania rămâne a patra economie mondială şi exportă aproape cât China.
Marea Britanie şi Franţa au o putere militară considerabilă şi locuri permanente în Consiliul de Securitate al ONU. Mulţi membrii ai instituţiilor globale sunt europeni, instituţii de decizie şi influenţă economică şi financiară precum FMI-ul.
Totuşi, mulţi analişti cred că Europa şi-a atins vârful în aceste domenii de influenţă.
UE a suferit o contracţie economică mai dură decât SUA – ţara epicentru a crizei economice. Revenirea economică va fi mai greoaie, din cauza măsurilor economice neunitare luate de ţările ce compun Uniunea şi a datoriei publice mari înregistrată în multe ţări.
Perspectivele pe termen lung ale Europei nu sunt îmbucurătoare, media de vârstă a populaţiei creşte, sunt tot mai mulţi pensionari susţinuţi de către populaţia activă.
Economiştii de la Goldman Sachs cred că ţările BRIC – Brazilia, Rusia, India şi China, vor întrece ca forţă economică ţările vest-europene în câteva decenii şi că până la mijlocul secolului SUA, China şi India vor fi cu mult peste celelate ţări din lume.
Ministrul de Externe al Marii Britanii, David Miliband, a spus toamna trecută că ţările UE trebuie să-şi coaguleze eforturile şi să facă din Uniune un lider pe scena mondială sau “să devină spectatoare la o lume G-2, dominată de SUA şi China.”
India a făcut un studiu pentru identificarea intereselor strategice ale ţării pe termen lung, iar experţii au ajuns la concluzia că pretenţiile UE de a fi un lider mondial pot fi ignorate.
Sunt multe voci care spun că o extindere a Uniunii Europene spre Asia ar aduce un impuls demografic şi o diversitatea culturală ce ar putea propulsa influenţa sa externă.
Asta înseamnă aderarea Turciei, măsură contestată de mai multe ţări, dar negocierile de aderare sunt în acest moment într-un impas.
