Patronatele s-au răzgândit şi nu mai susţin măsurile de austeritate din scrisoarea către FMI.
Decizia de astăzi vine la câteva zile după ce secretarul general al Confederaţiei Patronatelor din Industrie, Dan Matei Agathon, a anunţat că patronatele susţin scrisoarea către FMI, bazată reducerea salariilor şi pensiilor. ”Alternativa de creştere a salariilor ar fi dus România în stare de colaps”, a spus Agathon.
În schimb, poziţia sindicatelor a fost clară încă de la început. Imediat după întâlnirea cu premeirul Emil Boc şi cu miniştrii Sebastian Vlădescu şi Mihai Şeitan, reprezentanţii celor cinci confederaţii sindicale au anunţat că nu susţin memorandumul cu FMI în forma anunţată de Guvernul Boc şi au ameninţat că se pregătesc de grevă generală în 31 mai. Mai mult, sindicaliştii au anunţat că vor începe demersurile de lobby pentru ca scrisoarea FMI să nu treacă de Parlament.
Citeşte mai departe pe REALITATEA.NET