Comediantul Mircea Popa, cunoscut drept Mircea Bravo, a intrat cu maşina într-un stâlp, luni dimineaţă, în localitatea bihoreană Roşia. În urma accidentului, soția sa a fost rănită uşor şi a ajuns la spital.
„În accidentul produs pe DJ 764, în localitatea Roşia, a fost implicat un singur autoturism, al cărui conducător se îndrepta spre municipiul Beiuş. Acesta ar fi pierdut controlul asupra direcţiei, a intrat pe sensul opus de circulaţie şi a lovit un stâlp de susţinere a reţelei electrice”, a transmis IPJ Bihor.
Acesta a fost testat atât pentru consumul de alcool, cât şi pentru consumul de droguri, ambele rezultate fiind negative.
Conform unor surse din anchetă, se pare că Mircea Bravo ar fi aţipit la volanul mașinii.